Categories: Ştiri sănătate

Declarația cutremurătoare a unui medic: „pe lista mea se află vieți în schimb la voi aberații.”

Într-o țară din care tot mai mulți tineri care studiază Medicina se gândesc să ia calea străinătății, întâlnim și persoane care fac acest drum invers. Amin Zahra, originar din Israel, este unul dintre tinerii medici pe care România i-a „adoptat“.

A ajuns în țara noastră în urmă cu 10 ani, când își începea studiile la Constanța. După un an s-a transferat la Timișoara, acolo unde a continuat Facultatea de Medicină, iar, astăzi, îl găsim la Ploiești, la Spitalul Județean de Urgență, unde, din iulie, a venit ca voluntar pentru a-i trata pe pacienții cu COVID-19, ajunși la Terapie Intensivă.

Totodată, Amin Zahra este și unul dintre cei care se luptă pentru a-i convinge pe oameni că noul coronavirus există, că are o evoluție surprinzătoare și fulminantă, iar de multe ori, omoară. Și o face prin toate pârghiile de care dispune, inclusiv pe pagina sa de Facebook

Medicul Amin Zahra susține că secțiile spitalelor sunt pline de pacienți infectați cu Sars-CoV-2 și că se simte sufocat nu de mască, ci de ”ambulanțele care vin cu doi pacienți deodată”:

„Trăiesc un sentiment greu de descris, este o combinație între furie și tristețe.

Am stat 20 de minute în UPU pentru un consult și în timpul ăsta m-am simțit sufocat și nu de la mască, ci de la numărul mare de pacienți care își așteaptă un pat, pe orice secție… Sufocat de ambulanțele care vin, nu cu un pacient, ci cu doi pacienți deodată și ce este și mai trist, că o parte bună din acești pacienți care vin au sub 50 de ani.

Știu că aveți o listă lungă cu “motivele” pentru care nu vreți să vă vaccinați, dar vreau să vă spun ceva: și eu am o lista… DE AȘTEPTARE !!! Care e mai lungă decât lista voastră. Diferența este că M

În orice religie se spune: “Să-ți iubești aproapele și să-i vrei binele!”

Și acum vă întreb eu, de unde atâta rău voit, egoism și iresponsabilitate?!

Să pariezi pe viața ta și a altora, doar din orgoliu și încăpățânare și să REFUZI să vezi realitatea.”

Medicul de la Spitalul de Urgență din Timișoara se adresează persoanelor care cred că vaccinul împotriva COVID-19 ucide:

„Zilnic mor sute de pacienți doar în România, iar la nivel mondial nu au murit atâția oameni din cauza vaccinului și tu, îmi spui că vaccinul omoară!!!

Viața este un paradox… Unii își iau viața, iar alții se luptă pentru viață!!!

Din păcate, prea puțini sunt cei care au un stil de viață sănătos, cu o minte sănătoasă.

Cei mai mulți aleg să trăiască o viață dezordonată, au tot felul de dependențe de care cu greu vor scăpa (dacă vor scăpa) în momentul în care realizează că stilul lor duce la tot felul de boli.

Ce nu realizează aceștia este că, pe lângă suferința proprie, vor suferi și persoanele dragi lor, pentru că în majoritatea cazurilor devin dependenți de ajutorul acestora.

Și atunci, dacă tot ne iubim aproapele și îi vrem binele… Nu mai bine stați la coadă la un centru de vaccinare, decât să stai cu zilele în UPU așteptând un pat ???”, este mesajul transmis de medic potrivit RO-Vaccinare.

 

Recent Posts

Gelul inovator care ar putea opri efectele nocive ale alcoolului. Cum funcționează și ce conține

Gelul inovator. Cercetătorii au dezvoltat un gel proteic care neutralizează alcoolul înainte de a intra…

12 minute ago

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Modalitatea corectă de reutilizare și depozitare a uleiului

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Îndemnând la o precauție…

42 de minute ago

ACESTE diete sunt cele mai bune pentru reducerea riscului de boli și cancer

Diete pentru reducerea riscului de boli și cancer. S-a dovedit că dietele vegane și vegetariene…

o oră ago

Top 5 zodii cu cel mai mare IQ. Abilitățile unice ale fiecătui semn zodiacal

Top zodii cu cel mai mare IQ. Fiecare semn zodiacal în parte este caracterizat de…

2 ore ago

Acești români ar putea ieși la pensie mai devreme și după 1 Septembrie 2024. Legea ar urma să fie schimbată

Cu toate că Guvernul garantează că veniturile se vor majora de la 1 septembrie 2024,…

2 ore ago

Profesorul Constantin Dulcan: Boala începe din minte și se vindecă prin minte

Profesorul Constantin Dulcan ne destăinuie care este secretul longevității, precum și ce înseamnă de fapt…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra