Categories: Ştiri sănătate

Evoluția campaniei de imunizare. Valul 4 a provocat o creștere a numărului de vaccinări. Câte persoane s-au imunizat numai astăzi?

În contextul pandemic actual, în timp ce varianta Delta se răspândește într-un ritm accelerat, din ce în ce mai multe persoane aleg să se vaccineze anti-COVID. De asemenea, în România, administrarea rapelului suplimentar va începe mâine, unde au prioritate persoaneel vulnerabile, cu vârsta de peste 65 de ani.

Campania de vaccinare are un ritm relativ constant. Astăzi s-au imunizat aproape 18.000 de persoane, dintre care mai mult de 15.600 cu prima doză sau cu cea unică Johnson&Johnson, cifre foarte apropiate de cele de vineri, comunică RADOR.

De la începutul campaniei, peste 5,3 milioane de persoane au schema completă de vaccinare. De mâine începe și în țara noastră imunizarea cu cea de-a treia doză de vaccin, care se administrează liber, fără programare prealabilă, persoanelor care au cel puțin șase luni de la rapel.

Sunt așteptați mai întâi la vaccinare cei de peste 65 de ani, bolnavii cronici, indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistența socială și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare.

Restricțiile anti-COVID se impun în tot mai multe localități

În tot mai multe localități din țară se aplică restricții ce vizează limitarea răspândirii coronavirusului. Peste 450 sunt în scenariul roșu la nivel național.

Dintre marile orașe, Timișoara înregistrează cea mai mare rată de incidență și în curând acolo se va impune carantina de noapte la sfârșitul săptămânii și intrarea școlilor în sistemul online.

Capitală este la doar un pas să depășească cinci cazuri la mia de locuitori. În jurul Bucureștiului situația este și mai gravă.

În localități precum Bragadiru, Dobroești şi Mogoșoaia, unde a rata de incidență depășește 7,5 cazuri la mie, circulația persoanelor în afara gospodăriei este interzisă între orele 20:00 şi 5:00 dimineața.

Excepție fac persoanele care s-au vaccinat în urmă cu cel puțin 10 zile.

Nici măcar ele nu vor avea însă acces la terase, restaurante, săli de sport sau piscine, acestea urmând să fie închise.

De asemenea magazinele vor avea program redus până la ora 18:00, iar nunțile și botezurile vor fi interzise.

Restricții similare vor fi valabile și în celelalte localități în care incidența depășește șase la mie, dar numai în zilele de vineri sâmbătă și duminică.

Recent Posts

Tumoră de 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Județean Arad. Simptomele care au trimis-o pe pacientă la spital

O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de…

24 de minute ago

Pensie 2024: românul „privilegiat” cu pensie de 17.000 de lei fără să fi muncit vreo zi

Majoritatea pensionarlor din România încasează o pensie medie de 2.000 de lei după 40-50 de…

54 de minute ago

O furtună solară de nivel G4 atinge Pământul în acest weekend. Amenințare severă de HAOS în tehnologiile vitale pentru omenire

Un nivel neobișnuit de activitate solară în această săptămână ar putea perturba unele dintre cele…

o oră ago

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Ciocolata renumită, iubită de români, retrasă de urgență de la raft.NU O MAI CONSUMAȚI! Pericol pentru sănătate

Renumit sortiment de ciocolată retras de pe rafturile magazinelor. Informarea a venit chiar din partea…

2 ore ago

Cât vei lua pensie, după recalculare, dacă ai muncit 15 ani

Pensie după 15 ani de muncă. În România, aproximativ 1.100.000 de pensionari beneficiază de pensia…

13 ore ago

Te-ai întrebat de ce mănânci sub stres și nu te poți abține? Cercetătorii au găsit, în sfârșit, găsit o explicație științifică

Mâncarea pe bază de stres este adesea declanșată de forțe nesănătoase pe care ne-am dori…

14 ore ago

Citeste si: