Din cuprinsul articolului
„Dacă ar vrea cu adevărat, s-ar lăsa!”
„Dependenții sunt oameni slabi”
„Dependența e o alegere, nu o boală.”
Acestea sunt doar câteva dintre prejudecățile pe care le auzim în mod frecvent atunci când vine
vorba despre dependențe și persoane dependente, fie că vorbim de alcool, droguri, jocuri de
noroc sau chiar de telefon, prejudecăți care nu fac decât să alimenteze stigma și să crească
vinovăția persoanei care se confruntă cu această problemă atât de complexă.
Dependența nu este o alegere conștientă, ci un mod de supraviețuire. În spatele fiecărei
dependențe nu se află un om slab, ci un om care suferă. Un om cu o rană extrem de adâncă pe
care nu o poate gestiona. Un om prins într-un mecanism psiho-socio-biologic care are nevoie de
sprijin și suport, nu de „trebuie să te aduni” sau „nu te gândești cât de mult suferă ceilalți când te
văd așa?”.
Dependența este o tulburare complexă a creierului, caracterizată de căutarea și consumul
compulsiv de substanțe sau angajarea în comportamente de risc, în ciuda consecințelor negative.
Cercetările din psihologie și neuroștiințe au aruncat o lumină crucială asupra mecanismelor care
stau în spatele dependenței, demonstrând că nu este o alegere morală, ci o condiție medicală cu
baze biologice solide.
Unul dintre primele și cele mai importante studii din domeniul psihologiei asupra dependențelor
a fost realizat în urmă cu mai mult de 50 de ani, avându-i ca subiecți pe soldații americani din
războiul din Vietnam 1) . Conform datelor statistice și a testelor pentru consumul de droguri,
aproape jumătate (45%) dintre soldații americani de pe frontul de luptă din Vietnam au încercat
diverse tipuri de droguri (marijuana, heroină sau opium), în timp ce 1 din 5 s-a declarat a fi
dependent de narcotice în timpul războiului.
Surpriza majoră a autorilor studiului a apărut în
urma interviurilor pe care le-au realizat în primul an după întoarcerea soldaților din Vietnam:
doar 5% dintre cei care inițial îndeplineau criteriile pentru a fi considerați dependenți au
continuat să consume droguri. Încercând să explice scăderea bruscă a numărului de
consumatori de droguri, autorii au concluzionat că problemele pre-existente au stat la baza
consumului prelungit, iar schimbarea mediului în unul securizant poate ajuta persoana să renunțe
la consum.
Eamon McCrory, profesor la University College din Londra și directorul centrului Anna Freud
din Marea Britanie, argumentează că dependența nu este doar o problemă izolată, ci o tulburare
cu rădăcini în etapele timpurii ale dezvoltării, punând accent pe modul în care experiențele
adverse din copilărie, cum ar fi neglijarea sau abuzurile fizice, emoționale sau sexuale pot crește
vulnerabilitatea la consumul de substanțe 2) .
Experiențele adverse cronice, în special stresul toxic, pot altera dezvoltarea normativă a arhitecturii cerebrale, afectând zone cheie implicate în reglarea emoțională, luarea deciziilor, controlul impulsurilor și procesarea recompensei. Studiile au arătat modificări în cortexul prefrontal, amigdală și hipocamp la persoanele expuse la experiențe traumatice în primii ani din viață 3) . Aceste modificări pot duce în timp la o reactivitate crescută la stres și la o capacitate redusă de a gestiona emoțiile cu o valență negativă.
De asemenea, expunerea la experiențe adverse în copilăria timpurie poate altera funcționarea
sistemului de recompensă al creierului, în special a căilor dopaminergice. Aceasta poate duce la
o capacitate diminuată de a experimenta plăcerea în mod natural, ceea ce îi poate face pe oameni
mai predispuși să caute recompensele intense, dar artificiale oferite de droguri sau de
comportamentele adictive 4) .
Mai mult, sistemul de răspuns la stres (axa hipotalamo-hipofizo- suprarenală) poate avea o funcționare deficitară în urma abuzurilor sau a neglijării severe, în timp putând duce la o creștere a riscurilor pentru anxietate și depresie și la utilizarea substanțelor ca formă de auto-medicație pentru a calma aceste stări 5) .
Traversarea unor experiențe traumatice în copilărie poate duce la dezvoltarea unor strategii de
coping nesănătoase pentru a face față durerii emoționale, fricii sau lipsei de siguranță. Lipsa unor
figuri de atașament securizante crește riscul adoptării unor astfel de mecanisme, iar consumul de
substanțe devine o modalitate de a amorți durerea, de a face față singurătății, de a evada dintr-o
realitate dură sau de a gestiona emoțiile copleșitoare.
Înțelegerea modului în care experiențele adverse din copilărie influențează vulnerabilitatea
biologică și psihologică în fața dependențelor este un prim pas esențial în dezvoltarea unor
strategii de intervenție empatice și eficiente. Nu putem vindeca durerea cu judecată și nu putem
ajuta atunci când punem etichete.
Terapia poate oferi un spațiu sigur
Terapia poate oferi un spațiu sigur în care persoana să găsească suportul de care are nevoie, un
spațiu în care trauma și rușinea pot fi înțelese, procesate și transformate. Sprijinul din partea
comunității și al familiei este esențial.
Cine poate sprijinii programul?
Programul Ajungem MARI, care susține pe termen lung peste 3.500 de copii și tineri
instituționalizați și din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți, a
ajutat până acum 413 copii și tineri instituționalizați să beneficieze săptămânal de ședințe de
psihoterapie. Oricine poate sprijini programul de psihoterapie cu o mică donație pe site.
Dependența nu este o alegere. Dar modul în care noi reacționăm la ea poate fi.
Psiholog Bogdan Nedelescu, absolvent la Masterului de Psihologia Traumei de la Universitatea
din București, psihoterapeut în formare în Psihoterapia Integrativă a Traumei, certificare în
Studiul Stresului Traumatic de la Trauma Research Foundation
Surse bibliografice:
1) Robins, L. N. (1993). Vietnam veterans' rapid recovery from heroin addiction: A fluke or
normal expectation?. Addiction, 88(8), 1041-1054.
Articolul a fost redactat de psihologul Bogdan Nedelescu.
