Sari la conținut

Doliu în cinemtografie! Actorul și regizorul american Robert Redford s-a stins din viaţă

  • de
  • ;
sursa foto: ndr.de
Robert Redford a murit la vârsta de 89 de ani

Doliu în lumea cinematografiei! Celebrul actor şi regizor american Robert Redford a murit marți la vârsta de 89 de ani.

Considerat una dintre marile figuri ale cinematografiei din ultimele șase decenii, Redford a decedat în statul american Utah, notează AFP.

„Robert Redford a încetat din viață pe 16 septembrie 2025, la reședința sa din Sundance, în munții Utah – locul pe care îl iubea, înconjurat de cei dragi”, a declarat Berger într-o declarație pentru CNN. „Familia solicită respectarea intimității.”

 

Cu frumusețea sa insolentă, Robert Redford simboliza partea luminoasă a Americii: ecologist, implicat civic, independent și prosper. El a jucat în filme devenite clasice, precum „Butch Cassidy and the Sundance Kid” (1969), „The Sting” (1973) sau „All the President’s Men” (1976).

Redford a folosit milioanele câștigate pentru a lansa, în anii 1970, Institutul și Festivalul Sundance, promovând cinematografia independentă cu mult înainte ca filmele mici și neconvenționale să ajungă la modă, aminteşte Agerpres.

Deşi nu a câștigat niciodată Oscarul pentru cel mai bun actor, prima sa experiență ca regizor – drama de familie „Ordinary People” (1980) – a fost recompensată cu Oscarul pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. În 2002, el a primit un Oscar onorific pentru întreaga carieră.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel