Sari la conținut

Doliu în medicina românească. Un maestru al neuropsihiatriei infantile a murit fulgerător. „Drum lin spre stele, Domnule Doctor!”

doliu
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Medicina românească a suferit o pierdere imensă odată cu trecerea în neființă a dr. Constantin Lupu, un nume de referință în neuropsihiatria infantilă.

La vârsta de 89 de ani, acesta a decedat fulgerător, lăsând în urmă o moștenire de neprețuit în domeniul medical și cultural.

Moartea unui titan. Dr. Constantin Lupu, un reputat medic primar de neuropsihiatrie infantilă

Dr. Constantin Lupu, medic primar de neuropsihiatrie infantilă și doctor în științe medicale, a fost cofondator al Clinicii de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara.

Citeste si…

A condus această unitate timp de aproape 30 de ani, transformând-o într-un centru de excelență națională.

În 1990, a înființat Societatea de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România (SNPCAR), contribuind semnificativ la dezvoltarea acestei specialități în țară, potrivit tion.ro.

Dr. Constantin Lupu
Sursa foto: Ziarul de Vest

Pe lângă activitatea medicală, dr. Lupu a fost pasionat de speologie și cultură.

În 1975, a înființat Clubul Speotimiș, iar în 1984 a inițiat tradiția concertelor simfonice în Peștera Românești, eveniment care a adus vizibilitate internațională regiunii Banat. De asemenea, a documentat fotografic Revoluția din 1989, lăsând o arhivă vizuală cu valoare istorică.

Citeste si…

„Drum lin spre stele, Domnule Doctor!”

În semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate, dr. Constantin Lupu a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Timiș și al localităților Tomești și Românești. Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a transmis un mesaj emoționant:

„Moștenirea sa rămâne vie prin generațiile de medici formați, pacienții tratați, tradițiile culturale inițiate și prin imaginea unui om care a unit medicina, cultura și spiritul civic sub semnul dăruirii pentru comunitate. În aceste clipe grele, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dr. Constantin Lupu rămâne în memoria noastră ca un om al valorilor, al responsabilității și al binelui comun. Drum lin spre stele, Domnule Doctor!”, au transmis reprezentanții spitalului.

Citeste si…

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel