Dr. Pavel Chirilă: Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la cei care consumă acest aliment

Dr. Pavel Chirilă a declarat, în cadrul unui interviu, că: cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la cei care consumă acest aliment.

În plus, doctorul Pavel Chirilă a oferit mai multe sfaturi prețioase care ne țin sănătoși, departe de boli.

„Abuzul de proteine de origine animală e factor oncogen”

– Ne puteţi da câteva sfaturi referitor la stilul de viaţă al pacientului oncologic, dar şi al oamenilor care vor să prevină îmbolnăvirea?

– „Centrul Medical Sanogenetic Fundaţia Sfânta Irina” a tipărit şi un pliant cu zece reguli de aur pentru a evita cancerul.

Pe primul loc se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini.

De aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile stresante! Apoi, abuzul de proteine de origine animală este factor oncogen, adică favorizează instalarea sau răspândirea cancerului în organism.

De aceea, e bine să consumaţi doar carne de bună calitate – o dată-de două ori pe săptămână – sau cine poate să renunţe complet la ea şi să-şi ia proteinele din peşte, linte, ciuperci şi altele e şi mai bine.

Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene, căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon). Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!

„Zahărul alb creează aciditate în corp”

Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor cancerigen.

Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la consumatorii de zahăr. Concluzia, nu consumaţi niciodată zahăr alb!

Apoi, hormonii luaţi abuziv cresc incidenţa cancerului în sfera genitală la femei (sân, col uterin, ovar, uter). De aceea trebuie să evitaţi administrarea pilulelor contraceptive, a pilulei de a doua zi, dar şi a hormonilor de substituţie la menopauză ori a tratamentelor hormonale prelungite!

Nu vă expuneţi abuziv la radiaţiile UV şi electromagnetice! Deci nu numai hrana ne îmbolnăveşte, ci şi poluarea electromagnetică, abuzul de telefoane mobile, de wireless, de staţii radar, antenele de la televiziuni, microundele sau aparatele de laborator.

Deci există o poluare electromagnetică foarte mare în văzduh, care n-a existat niciodată în istoria omenirii. Şi e lucru dovedit prin studii că poate da cancer. De asemenea, prevenţia se face şi prin renunţarea la fumat.

„Sarea neiodată se găseşte la magazinele cu produse naturiste”

– Ce e de făcut cu fructele şi legumele modificate genetic?

– E drept că Guvernul aprobă orice în materie de E-uri… De exemplu, băuturile răcoritoare din România sunt conservate cu benzoat de sodiu, în timp ce în ţările occidentale este folosit sorbat de potasiu, căci benzoatul de sodiu a fost pus în afara legii acum mulţi ani… Dar aici e şi o problemă de cultură. Cine are grijă de el cu adevărat e atent la ce cumpără, se aprovizionează de la producătorii locali, găseşte întotdeauna variante.

– Medicii interzic în multe cazuri sarea iodată, dar cea neiodată e mai greu de găsit. Ce indicii ne daţi?

– Într-adevăr, doar cei cu hipotiroidă trebuie să mănânce sare iodată, în rest toată lumea trebuie să consume sare neiodată. Poate fi găsită în magazinele de remedii naturiste…

– Cum stau lucrurile în privinţa laptelui praf?

– E o alimentaţie eroică, ce se dă la copilul mic doar dacă mama n-are lapte, iar asta numai câteva luni, până începe diversificarea. Dar nu pot fi de acord cu practica unor medici care sfătuiesc mama să dea lapte praf până la 2-3 ani. Adică nu putem accepta în niciun fel că laptele praf e mai bun decât cel natural.

Articol relatat de portalul taifasuri.ro

Recent Posts

Uleiul care abundă în vitamina E. Este un antioxidant natural și nu conține grăsimi trans

Uleiul este un ingredient esențial în orice bucătărie și există mii de varietăți din care…

21 de minute ago

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

50 de minute ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

o oră ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

2 ore ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

2 ore ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică