Sari la conținut

Cele trei otrăvuri pe care le mănâncă românii. Constantin Dulcan: „așa apar tumorile!”

Prof. dr. Constantin Dulcan
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Sfaturi de aur de la prof. dr. Dulcan

Neurologul Constantin Dulcan a explicat că multe di activitățile pe care le facem zi de zi ne îmbolnăvesc și ajungem în punctul în care nu știm de unde ne-am trezit cu o tumoare.

Mare profesor atrage atenția asupra efectelor nefaste provocate de stres.

”Ne trezim cu tumori și nu știm de unde au venit. Aşa au venit: din ce vorbim, ce gândim, ce simţim şi ce facem”, explică medicul.

Potrivit marelui profesor, stresul este unul din factorii cu cel mai înalt grad de risc pentru noi toți. Stresul este vinovat pentru reducerea duratei de viață.

”Trebuie să te aperi încercând să te detaşezi, asta înseamnă autoeducaţie, să cunoşti ceva despre tehnici de apărare de stres şi, sigur, să-l eviţi. În secolul nostru vorbim de o frecvenţă din ce în ce mai mare, de o morbiditate crescândă a bolii Alzheimer, deci a pierderii capacităţii intelectuale.

De exemplu: te duci la şeful tău şi, dacă ştii că o să-ţi facă scandal, deja să anticipezi, să încerci să fii cât se poate de indiferent, să-ţi pui un baraj. E una dintre tehnicile de apărare. ” explică medicul.

Cele trei otrăvuri de care românii sunt dependenți și pe care le înghit în fiecare zi

”Sigur că nu poţi să eviţi complet stresul, fiindcă trăim într-o lume în care vrem-nu vrem, avem şi stres. Fiecăruia dintre noi i se îmbolnăveşte cineva, îi moare cineva, ne mor prieteni, ne mor din familie, acestea sunt stresuri care sunt inevitabile, fac parte din biologia noastră”, a explicat profesorul Constnatin Dulcan într-unul din interviurile sale.

”Sarea multă, zahărul alb şi făina albă. Nimeni nu vrea să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secată de toţi nutrienţii din ea?

Pâinea integrală este cea sănătoasă organismului nostru. Fumatul face, de asemenea, foarte rău, aditivii alimentari care se pun pentru conservare, coloranţii, toate aceste lucruri ar trebui să fie evitate”, a conchis celebrul neurolog.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel