Categories: Stil de viaţă

Drama uitată a unui celebru actor de la noi. S-a aflat cine i-a otrăvit soția! „Un înger a venit…”

Un celebru actor de la noi a trăit o dramă greu de imaginat. Soția sa a fost otrăvită chiar de o persoană foarte apropiată. Cum a putut trăi așa?

Puțini își amintesc că actorul Constantin Codrescu, acum în vârstă de 90 de ani, a avut parte de o poveste șocantă, otrăvirea soției sale.

În anii 50, Constantin Codrescu, actor de mare profunzime, regizor şi scenograf de o mare forţă sugestivă, sensibilitate şi imaginaţie creativă, a fost căsătorit cu actrița Valeria Gagealov. Soția acestuia a fost otrăvită, iar acesta este convins că un înger i-a salvat viața soției lui.

A fost otrăvită cu mătrăgună, boz şi sticlă pisată!

„N-a fost uşor. Erau destui împotriva noastră. Dar am avut un înger care ne-a vegheat. Un înger a venit şi în altă noapte şi a atenţionat-o pe mătuşa mea, Pena, soţia fratelui mamei, sub chipul tatălui plecat spre stele al soţiei mele de atunci, Valeria. Acesta îi striga mătuşii: ‘Salvaţi pe fiica mea! A fost otrăvită cu mătrăgună, boz şi sticlă pisată!”

„În iarna anului 1951 mama era convinsă că, prin căsătoria mea, a pierdut susţinerea morală şi materială într-o perioadă de restrişte a familiei noastre. Teroarea exercitată de organele de represiune au declanşat un dezechilibru grav în mintea şi sufletul mamei.

A devenit o fiinţă labilă, nesigură, care a început să caute în afara familiei soluţii salvatoare, inspirate de spirite vrăjmaşe. A intrat în legătură cu o ţigancă vrăjitoare, iar răul inconştient a căzut ca un trăsnet asupra sufletului şi trupului firav al soţiei mele, Valeria. Mintea bolnavă a mamei o socotea unica vinovată a îndepărtării mele de familie.

În dimineaţa următoare visului mătuşii, aceasta a venit disperată în camera noastră şi ne-a relatat visul. Când i-am arătat fotografia tatălui Valeriei a rămas interzisă. L-a recunoscut. Aşa am înţeles de unde dureri în zona stomacului, pierderi de cunoştinţă însoţite de leşinuri”, a povestit marele actor.

Actriţa Valeria Gagealov a murit anul trecut la vârsta de 89 de ani.

Constantin Codrescu a debutat cu rolul din „Nepoţii gornistului” (1953) şi a continuat cu „Răsare soarele” (1954), apoi cu rolul Ghiţă din „La Moara cu noroc”, filmul regizat de Victor Iliu, selecţionat la Festivalul de la Cannes în 1957, potrivit Viva.ro.

Recent Posts

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi: Consecințe negative pentru sănătate

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…

17 minute ago

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

47 de minute ago

Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri” consumau

 Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…

o oră ago

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Destinul îi va ajuta să-și atingă vise

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Astrologii au făcut previziuni…

2 ore ago

Un medic specialist prezintă cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit

Cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit. Alimentația, stresul sau greutatea excesivă sunt doar…

2 ore ago

Planta minune care te menţine sănătos! Aproape orice boală se poate vindeca

Planta minune care te menţine sănătos! Frunzele acestei plante conțin de două ori mai multă vitamina…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic