Categories: Ştiri sănătate

Experiența românului care a ținut post negru 40 de zile. „Am ieșit din corp, simțeam că merge singur. Eu aproape pluteam”

Decorporalizarea, sau călătoria astrală, este o stare care se poate atinge în anumite situații, voit sau ca urmare a unor acțiuni care separă corpul de ceea ce numim conștiință. Aceasta este o practică legată de spiritualitate, care relevă ceea ce se află dincolo de lumea materială pe care o cunoaștem.

Ovidiu Harbădă, discipolul naturistului Valeriu Popa, a vorbit, la Antena 3, despre experiența sa legată de decorporalizare, indusă de un post negru de 40 de zile.

În a 26-a zi, Ovidiu Harbădă a mărturisit că această separare a avut loc, fiind o experiență plină de stări contradictorii.

Ce a trăit un român în timpul unui post negru de 40 de zile?

„Am ținut un post de 40 de zile. Eu sunt un căutător – viața mă fascinează în măsura în care reușesc să răspund cât mai mult la cele trei întrebări: cine sunt, de unde vin și unde merg după ce părăsesc această lume. Aceasta este dogma mea”, a spus Ovidiu Harbădă.

În a 26-a zi, Odiviu Harbădă a trăit o decorporalizare

„Mi-a fost rău și puteam să consum ceva să ies din starea respectivă, dar cum sunt poate căpos și curiozitatea e mai mare decât suferința la mine, am vrut să văd ce se întâmplă. Și dimineața pe la 4.00 – 5.00 am ‘murit’.. Am ieșit din corp, am stat în cameră, a venit cineva, m-a luat, m-a dus, mi-a arătat niște aspecte din trecutul planetei, mi-a arătat câteva aspecte din existențele mele mai vechi care aveau legătură cu viața mea prezentă și îmi provocau o neacceptare.

Văzând despre ce este vorba mi le-am disculpat, mi-am dat seama că sunt ale mele și m-am eliberat: de frică, de regrete, poate de neiertare și am putut să merg mai departe. Apoi am fost adus în cameră și eu stăteam liniștit. Credeam că cine m-a luat o să mă bage și in corp”, povestește Ovidiu Harbădă.

Nu știam cum să intru înapoi în corp

„Și, când mă uit, rămăsesem singur, cu corpul în pat și mă uitam la el. Că nici prin cap nu-mi trecea cum să intru. Nici nu prea îmi venea, când mă simțeam așa de bine. Mi-am adus aminte că e nenea Popa aici. Și m-am dus la nenea Popa care dormea în cealaltă cameră și am reușit să materializez un ‘cioc-cioc’.

Dânsul s-a trezit și a zis ‘intră, Ovidiu. Dânsul mă vedea, îmi vedea dublu-etericul, corpul spiritual și discuția a fost de o mare banalitate. I-am spus că nu știu să mai intru în corp. A zis să mă liniștesc că mă va ajuta el. Și a făcut dânsul ceva, am intrat prin creștet, după care am avut nevoie să verific că mi-am luat corpul în primire în totalitate, pentru că altfel sunt probleme.

Și am mișcat puțin din ochi, am văzut că pot să-i deschid și am mișcat degetul mare de la piciorul drept. După aia am înțeles că eu verificam daca mi-am preluat corpul în totalitate. După care am adormit și nu am vorbit despre experiența asta. Că nu știam ce e cu mine, ce se întâmplă, Am realizat experiența, dar nu m-am dumirit despre ce este vorba, era la început, aveam o pregătire teoretică, dar experiență proprie mai puțină. Am mai făcut posturi, nu am ajuns din prima la 40 de zile. Am făcut, 3, 7, 14, 21, 28, dar nu ajunsesem niciodată în faza asta.

Simțeam că nu mai sunt cu totul în corp, pentru că uneori ieșeam la plimbare și eu eram deasupra sau în spate și corpul simțeam că merge singur. Eu aproape pluteam”, a spus Ovidiu Harbădă, la Antena 3.

Recent Posts

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

27 de minute ago

Continuă evacuările din zona străzii surpate din Slănic Prahova. Mesaj Ro-Alert

Autorităţile din Prahova au luat măsuri suplimentare de evacuare a populaţiei în zona străzii surpate…

57 de minute ago

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate.…

o oră ago

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Data înscrisă pe ambalaj indică altceva

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Ouăle sunt considerate un superaliment, deoarece sunt bogate în…

2 ore ago

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare: Oamenii să fie atenți

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare! În această perioadă, inspectorii sanitar-veterinari afirmă că riscul apariţiei toxiinfecţiilor…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic