Categories: Stil de viaţă

Femeia pentru care Cătălin Botezatu a vrut să își ia viața: Mi-am tăiat venele

Femeia care l-a dat peste cap pe Cătălin Botezatu. Prezent în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, creatorul de modă a dezvăluit că a încercat să își pună capăt zilelor de 3 ori.

Potrivit lui Cătălin Botezatu, prima oară a încercat să se sinucidă în penitenciarul din Rahova, când avea impresia că nu mai are nicio șansă să-și demonstreze nevinovăția, iar următoarele două încercări au fost din cauza femeilor din viața sa.

„De trei ori și nu din orgolii. Pentru că atunci când iubești cu adevărat, nu trebuie să ai orgolii și mândrii.

Atunci când iubești cu adevărat, nu ajungi la acest gest de lașitate, pentru că este un gest de lașitate dacă stai să te gândești după aceea. Din dorința aia nebună de a avea persoana pe care ți-o dorești lângă tine. Doar când iubești ca un nebun și când spui da, viața mea nu mai are sens fără acea femeie, te gândești la sinucidere. Prima oară când am vrut să fac acest lucru, nu a fost din dragoste, a fost atunci când eram încarcerat în România și am crezut că nu mai am șansa să mă motivez și nici să arăt oamenilor adevărul.

Strângeam pastile după pastile și am vrut în noaptea de Crăciun să mă sinucid, dar Dumnezeu m-a ajutat din nou”, a declarat Cătălin Botezatu la Kanal D.

Femeia care l-a dat peste cap pe Cătălin Botezatu. Pentru cine a vrut să se sinucidă

Celebrul designer a continuat seria mărturisirilor dureroase și a declarat că a doua tentativă de sinucdirere a fost pentru Dana Opsitaru, prima sa mare iubire, care era însă căsătorită.

Pentru a o obliga să-și petreacă noaptea de Crăciun alături de el, creatorul de modă a încercat să-și ia viața și și-a tăiat venele.

„Apoi de două ori a fost din dragoste. O dată pentru Dana Opsitaru pe care o iubeam extraordinar de mult și cu care voiam să-mi petrec noaptea de Crăciun și nu înțelegeam de ce trebuie să stea cu soțul ei, fiind un puști.

Și nu doar am amenințat-o, dar mi-am tăiat venele și nici nu erau telefoane mobile pe vremea aceea. Puteam să mor.

A doua oară, mi-am lăsat mașina pe marginea unei prăpastii, pe drumul dintre Poiana Brașov și Râșnov. Am spus că dacă e să mă duc cu totul în prăpastie, așa vrea Dumnezeu, dacă nu, însemană că trebuie să trăiesc și în viața mea o să apară cineva care o să mă facă și mai fericit și cu care voi găsi adevărata armonie. Și așa a fost”, a mai spus creatorul de modă.

Cătălin Botezatu, înșelat

„Da. Am fost înșelat. Sunt un bărbat posesiv, n-aș ierta niciodată infidelitatea femeii pe care o iubesc. Nu pot împărți ceea ce iubesc cu nimeni.

Da, pot împărți o chestie meteorică, gen aspirină, dar nu pot împărți ceea ce iubesc din toată inima mea. Posesivitatea mea nu este un atribut.

Am fost înșelat, crezi că dacă sunt Cătălin Botezatu nu pot fi înșelat? Ba da! Așa este viața. Pe de o parte faci oamenii să sufere cum am făcut eu pentru anumite căsnicii sau relații, fără să vreau nu am vrut asta, Dumnezeu îți întoarce aceeași monedă și te face să suferi”, a mai spus el.

 

Recent Posts

O zodie are Cosmosul de partea ei. Urmează reușite pe toate planurile la începutul lunii Mai

Mihai Voropchievici vestește mari reușite pentru o zodie în următoarea perioadă. Ceilalți nativi, pe de…

12 minute ago

Mare atenție la PEȘTE! Medicul Virgil Stroescu: Poate să facă dezastru!

De curând, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, medicul…

43 de minute ago

Durere pentru Oana Lis. A murit in Săptămâna Mare

Durere pentru Oana Lis. Soția lui Viorel Lis a povestit la un moment dat care…

o oră ago

Dieta biochimică a lui Ion Iliescu. Ce mănâncă fostul președinte la 94 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, ține o dietă riguroasă și se pare că acest…

2 ore ago

Lidia Fecioru: Acest ritual se face doar în Joia Mare. Îl facem noi, femeile, atunci când se citesc cele 12 Evanghelii

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a prezentat în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse cele șase ritualuri cu ajutorul…

2 ore ago

O zodie va câștiga mulți BANI până pe 15 Mai. Se ivește o oportunitate la care nici nu visa

Camelia Pătrășcanu susține că acest semn are nevoie de atenție pentru că riscă să comită…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia