Categories: Ştiri sănătate

„Fii eroul cuiva! Este în sângele tău!” Acțiune de donare de sânge într-o cafenea

Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna anunţă organizarea unei noi acţiuni de donare de sânge, pentru a putea acoperi cu promptitudine cererile venite din partea spitalelor în perioada sărbătorilor de iarnă. În apelul către populaţie, instituţia precizează că este nevoie de toate grupele de sânge.
Acțiunea va avea loc astăzi între orele 8:00 și 14:00, într-un spațiu mai puțin convențional și anume, o cafenea din municipiul Sfântu Gheorghe, unde va fi amenajat un punct de colectare. Campania intitulată „Fii eroul cuiva! Este în sângele tău”, inițiată de patronii localului, Kinga şi Győző Jozsi, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna, se află deja la cea de-a cincea ediţie şi are scopul de a mobiliza membrii comunității locale să doneze sânge.

Directorul centrului, doctorul Andy Rosin, spune că spitalele au în permanență nevoie de sânge, iar stocul este necesar, deoarece mai ales după sărbătorile de iarnă numărul donatorilor scade semnificativ. Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani poate dona sânge dacă are peste 55 de kg şi o stare de sănătate bună. Specialiştii spun că o pungă de sânge poate salva trei vieţi, dar din păcate, România se află printre ultimele țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul donatorilor de sânge.

 

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

7 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

7 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

8 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

8 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

9 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

9 ore ago

Citeste si: