Categories: Ştiri sănătate

Fructul care poate ucide. Peste o sută de copii care l-au consumat pe stomacul gol au murit

Oameni de știință americani și indieni susțin că o boală misterioasă, care a ucis peste 100 de copii pe an în nordul Indiei, a fost cauzată de consumul de litchi (numit și pruna chinezească) pe stomacul gol, relatează BBC News.

Timp de peste două decenii, copiii aparent sănătoși din regiunea Bihar au suferit crize bruște, pierzându-și cunoștința, iar aproximativ jumătate au murit, spre stupefacția medicilor.

O nouă cercetare, publicată în revista medicală The Lancet, sugerează că acești copii au murit otrăviți de fructele consumate.

Cele mai multe victime au fost copii săraci din principala regiune producătoare de litchi din India, care au consumat fructele căzute pe pământ, în livezi, a declarat revista.

Litchi, un fruct exotic originar din China, conține toxine care inhibă capacitatea organismului de a produce glucoza — afectându-i pe copiii ale căror niveluri de zăhar din sânge erau deja reduse, deoarece nu mâncaseră cina.

Copiii s-au trezit noaptea țipând înainte de a suferi convulsii și a-și pierde cunoștința, suferind o inflamare acută a creierului.

Cercetătorii au examinat copiii bolnavi internați într-un spital în Muzaffarpur între lunile mai și iulie 2014 și au descoperit o legătură cu un focar de boală care a cauzat umflarea creierului și convulsii la mai mulți copii din Caraibe. Focarul a fost cauzat de fructul ackee, care conținea hipoglicină, o toxină care împiedică organismul să producă glucoză. Testele ulterioare au indicat că și litchi conținea hipoglicină.

Descoperirea i-a condus pe responsabilii din domeniul sănătății să le recomande părinților să le asigure copiilor de vârstă mică masa de seară și să le limiteze numărul de litchi consumate de către aceștia.

Copiii care suferă de simptome asociate cu focarul trebuie tratați rapid pentru hipoglicemie, au completat oficialii.

Treptat, numărul de cazuri raportate a scăzut începând de la câteva sute în fiecare an, până la aproximativ 50, a relatat New York Times.

Recent Posts

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi: Consecințe negative pentru sănătate

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…

48 de minute ago

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

o oră ago

Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri” consumau

 Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…

2 ore ago

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Destinul îi va ajuta să-și atingă vise

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Astrologii au făcut previziuni…

2 ore ago

Un medic specialist prezintă cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit

Cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit. Alimentația, stresul sau greutatea excesivă sunt doar…

3 ore ago

Planta minune care te menţine sănătos! Aproape orice boală se poate vindeca

Planta minune care te menţine sănătos! Frunzele acestei plante conțin de două ori mai multă vitamina…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic