Categories: Ştiri sănătate

S-a ajuns la 49 de decese în România. Epidemia ignorată din cauza coronavirusului și cum poate fi prevenită

Epidemia împotriva căreia poți lua măsuri concrete de prevenție este ignorată din cauza coronavirusului, chiar dacă există 49 de decese.

Două noi decese provocate de gripă au fost confirmate, luni, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Potrivit specialiştilor, numărul total al victimelor virusului gripal a urcat astfel la 49 de persoane.

Ultimele două persoane care au murit de gripă sunt doi bărbaţi – unul de 75 de ani din judeţul Harghita, iar celălalt de 69 de ani din Ilfov, ambii conformaţi cu virus de tip A.

Cei doi bărbaţi aveau condiţii medicale preexistente şi nu fuseseră vaccinaţi antigripal.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte că măsurile de igienă personală – spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare – sunt „esenţiale” pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi, în special, prin gripă.

De asemenea, se recomandă evitarea automedicaţiei şi consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa.

„Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenţie şi se recomandă, în continuare, vaccinarea antigripală”, a adăugat sursa citată.

Recent Posts

ANM anunţă fenomene EXTREME în luna MAI. PROGNOZA meteo detaliată

Potrivit meteorologilor AccuWeather, luna mai aduce o prognoză meteo atipică, împotriva curentului din ultimele luni.…

16 minute ago

Horoscopul BANILOR pentru luna mai 2024. ZODIA care trage lozul câştigător

Astrele au veşti bune pentru majoritatea nativilor. Luna mai va aduce bani, bucurie și noroc pentru…

46 de minute ago

Boala care macină oasele poate fi descoperită cu 8 ani înainte

Un test de sânge a reușit să estimeze cu succes osteoartrita genunchiului cu cel puțin…

o oră ago

Sfaturi de la cardiologi: Acestea sunt cele 9 alimente care purifică vasele de sânge

Sfaturi de la experți! Vasele de sânge joacă un rol foarte important în organism. Ei…

2 ore ago

Adolescenții care vapează ar putea fi expuși la metale toxice. Aromele dulci prezintă riscuri suplimentare

Adolescenții care vapează ar putea fi expuși la metale toxice. Aromele dulci prezintă riscuri suplimentare!…

2 ore ago

Horoscop 2 mai 2024: Schimbări. Berbec, urmărește cu atenție pașii pe care îi faci

Horoscop 2 mai 2024: Schimbări. Nativii horoscopului au parte de schimbări radicale în viața lor în…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia