Categories: Ştiri sănătate

Începe campania de vaccinare generală în România. Când se vor deschide listele de înscriere?Anunțul făcut în urmă cu câteva momente de Valeriu Gheorghiță

Până la această dată în România, campania de vaccinare s-a desfășurat pe etape și grupe de vârstă, însă în urmă cu puțin timp în urmă, Valeriu Gheorghiță a anunțat că se va da startul pentru campania de vaccinare generală.

Potrivit coordonatorului Valeriu Gheorghiță, campania de vaccinare generală va începe după jumătatea lunii aprilie. Până atunci, aceste persoane se vor putea înscrie pe listele de așteptare, care vor fi prioritizate pentru persoanele vulnerabile.

„Se păstrează proporția de 75% – 25%. Pe 75% din locuri vor fi notificate persoanele vulnerabile și 25% cele care deservesc activități esențiale. În etapa a 3-a în funcție de gradul de ocupare, pe locurile care rămân disponibile vom notifica și persoanele aferente etapei a treia de vaccinare. (…) Momentul efectiv când o persoană din etapa a 3-a va putea fi vaccinată nu aș putea să vă spun, dar probabil după jumătatea a doua a lunii aprilie. Este important să vedem care va fi nivelul de ocupare al acestei liste de așteptare. Sunt peste 1 milion de persoane care au cont în platformă și nu au avut un loc. Sunt persoane eligibile pentru etapa a doua. Acest transfer către lista de așteptare nu se face automat. Vor trebui să opteze pentru lista de așteptare dintr-un centru”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Începând cu data de 15 martie vor fi deschise listele de așteptare la nivelul fiecărui centru de vaccinare, anunță coordonatorul campaniei naționale, care explică și cum se vor face programările.

„Acestă listă de așteptare va fi disponibilă din data de 15 martie. Practic modalitatea de înscriere a persoanelor în platformă rămâne similară. Fiecare persoană când intră în cont va alege opțiunea de a se programa în această listă prin alegerea unui centru. Fiecare centru va avea o listă de așteptare. În momentul în care în respectivul centru de vaccinare vor fi locuri disponibile, persoana va fi notificată prin SMS și email și va avea acel loc liber pentru 24 de ore timp în care va confirma programarea. Ca atare, trebuie să înțelegem că după 15 martie centrele de vaccinare vor putea fi vizualizate doar din lista de așteptare. Platoforma va notifica în primul rând persoanele de pe lista de așteptare. Ne așteptăm ca locurile să fie ocupate din lista de așteptare. După 15 martie vom încuraja programarea prin această listă de așteptare.”

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 1 martie a.c., ora 17.00, este următoarea:

Persoane vaccinate:

Doze administrate:        

Tip vaccin În ultimele 24 ore Din 27 decembrie 2020
Pfizer 22.934 1.347.340
Moderna 0 77.812
AstraZeneca 9.215 139.869
TOTAL 32.149 1.565.021

Conform Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP), reacțiile adverse raportate sunt enumerate în funcție de următoarea convenție privind frecvența:

  • Foarte frecvente (≥1/10) Frecvente (≥1/100 și <1/10) ;
  • Mai puțin frecvente (≥1/1.000 și <1/100);
  • Rare (≥1/10000 și <1/1.000);
  • Foarte rare (<1/10.000).

Recent Posts

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

29 de minute ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

60 de minute ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

o oră ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

2 ore ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

2 ore ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică