Categories: Ştiri sănătate

Îndrăgită interpretă de muzică populară, momente tensionate: „Mi s-a spus că am tumoare și schizofrenie”

Îndrăgită interpretă de muzică populară, momente tensionate: „Mi s-a spus că am tumoare și schizofrenie”.

Suzana şi Daciana Vlad sunt cele mai cunoscute gemene ale folclorului maramureşean. La 30 de ani, artistele spun că profesia încă are prioritate în faţa vieţii personale, astfel că nu au gânduri de măritiş.

Din păcate, însă, una dintre cele două surori a trecut prin sperietura vieții după ce, în urma unei banale jene la ochiul drept, a decis să consulte mai mulţi medici.

Din păcate, Daciana Vlad a primit diagnostice dintre cele mai diverse şi mai înfiorătoare – de la tumoare la schizofrenie.

Îndrăgită interpretă de muzică populară, momente tensionate: „Mi s-a spus că am tumoare și schizofrenie”

Interpreta de muzică populară a povestit că se confrunta de ceva vreme cu o jenă uşoară la ochiul drept și, deși nu s-a speriat, a decis că este mai bine să se lase pe mâna specialiştilor.

După șocul primului diagnostic, a decis să mai ceară şi alte păreri, dar fiecare specialist îi dădea diagnostice dintre cele mai înspăimântătoare. Printre diagnosticele primite au fost cele de tumoare și schizofrenie.

„Aveam o problemă de ceva timp la ochiul drept și atunci când am o problemă îmi place să merg la medic pentru a o rezolva. Din păcate pentru mine rezultatele nu au fost tocmai bune. Am fost la mai mulți medici din țată și am primit tot felul de rezultate mai puțin pozitive, printre care mi s-a spus că am tumoare și schizofrenie.

M-am speriat foarte tare și în același timp am zis că trebuie să rămân pe poziție”, a povestit Daciana Vlad la Antena Stars.

Diana Vlad suferă de blefarospasm

Din fericire, artista a aflat că nu are schizofrenie și nici tumoare, ci doar blefarospasm. Este vorba de o afecţiune care se manifestă prin contractarea muşchilor pleoapei. Daciana Vlad urmează, în prezent, un tratament, iar dacă rezultatele acestuia nu vor fi pe măsura aşteptărilor, are posibilitatea de a apela la botox.

„Am ales să merg la mai mulți medici pentru a constata dacă este adevărat ce mi s-a spus sau nu. Am ajuns împreună la concluzia că sunt bine, sunt sănătoasă, n-am niciuna dintre aceste probleme.

Este, de fapt, blepharospasm la ochiul drept, o contracție a mușchilor. Nu este vizibil acest lucru, doar că mie îmi dă un disconfort și vreau să rezolv această problemă. Mi-a dat un tratament pe care să-l urmez în următoarele două luni și o să merg la control”, a mai spus artista.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

44 de minute ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

o oră ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

2 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

2 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

3 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

3 ore ago

Citeste si: