Sari la conținut

Adda, decizie după diagnosticul pus de medici: „Sunt vinovată. Acum sunt eliberată…Îl simt pe Dumnezeu”

Sursă foto: Facebook Adda
Bola Lyme

Decizie după diagnosticul pus de medici. Un an și jumătate, atât le-a luat medicilor să pună un diagnostic corect, iar acum Adda are toate șansele să se vindece.

Adda se confruntă cu probleme grave de sănătate de mai bine de un an şi jumătate. În tot acest timp, artista a încercat să afle ce se întâmplă cu organismul său, astfel a făcut multe investigaţii amănunţite. Din nefericire, artista a primit un diagnostic greșit, iar acum Adda a aflat că se confruntă cu Borelioza si Bartonella, două boli transmise de căpușe, țânțari, ploșnițe sau dacă ești mușcat de alte animale care au asta în sânge.

Pentru că starea de sănătate nu s-a îmbunătățit, vedeta a anunțat că se retrage din lumea muzicală, însă va fi activă pe rețelele de socializare, unde-i va ține la curent pe toți cei care o iubesc cu starea sănătății.

„Mă simt binecuvântată că am aflat. Mă simt iubită așa cum nu s-a mai întâmplat până acum. Și pentru asta vă mulțumesc. Că sunteți aici. Sunt ok. Am avut zile mai bune. Nu-mi simt partea stângă din față și piciorul stâng. Mi se zbat mușchii și mi-e rău. Dar e un semn bun. Nu-i place lui Gogutz că beau peste 3 l de lichide pe zi. Nu-i place nici ce mănânc. Nici ce suplimente iau. Așa că moare ușor. Când încep medicamentele o să plângă după mă-sa. Promit”, a postat Adda pe contul său de Instagram.

Ce a salvat-o pe Adda?

Adda a anunțat că urmează să scrie o carte în care va povestit prin tot ce a trecut. Volumul se va numi „Cele trei”.

„Am trăit o minciună. Un an şi jumătate.

M-am tratat greşit dar nu în totalitate. Am simţit mereu că e ceva rău în interiorul meu, care a preluat controlul. Corpul e deştept. La fel şi sufletul. Ele ne dau semnale până înţelegem. M-a salvat stilul de viaţă sănătos. Am reuşit să îmi întăresc imunitatea şi să fac o parte din treabă. Acum, e nevoie de medicamente puternice. O să vă povestesc, în carte, de ce nu m-am oprit din analize.

Un an şi jumătate am lucrat la un puzzle ce părea că nu are nici o rezolvare. Aveam toate piesele împrăştiate chiar în faţa mea şi am ales să mă las ghidată de cadrele medicale. Le-am permis să gândească în locul meu, crezând că sunt total depăşită de situaţie. Realitatea era alta. Acum înţeleg. Acum ştiu că ceea ce am simţit şi ceea ce am văzut era real.

Adda: „Apoi, când medicii mă trimiteau la psihologi, am început să dau vina pe mine”

„Am ales să-mi alung intuiţia, să reprim toate mesajele pe care mi le trimitea universul şi să mă încred într-un palpabil fals susţinut cu atâta tărie de cei care, în faţa mea, îşi spuneau genii. Nu am înţeles de ce vocea mea interioară insista mereu să scriu.

Borelia şi bartonella îţi afectează memoria. Îţi dau acel brain fog (ceaţă mentală). Aveam momente în care nu-mi găseam cuvintele. Uitam lucruri. Scăpăm obiecte din mână. Eu, care am compus piese fără să notez versurile. Atât de bine le ţineam minte. Dintr-o dată parcă mă alteram. Şi am dat vina pe stres. Apoi, când medicii mă trimiteau la psihologi, am început să dau vina pe mine. Am început să cred că sunt greşită. Că sunt vinovată. Acum sunt eliberată. E atat de dulce sentimentul.

Când într-un final, acel puzzle ce părea din alte lumi, e întreg. Şi mai mult de atât, îmi confirmă că ceea ce m-au făcut să cred e ireal. Acum, când scriu, am momente în care aştept să-mi amintesc cuvintele. Dar nu mă mai biciuiesc, mă ţin în braţe si am răbdare.

O să vă povestesc, în carte, cum am început să-l simt pe Dumnezeu și cum am început să vorbesc cu el. Toată povestea va fi în “Cele trei”. Vă mulţumesc că sunteţi aici!”, au fost cuvintele tulburătoare ale artistei, potrivit retetesivedete.ro.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel