Categories: Ştiri sănătate

La ce ne expunem când bem cafea sau alcool pe caniculă? La ce cantitate trebuie să ne oprim pentru a nu ne pune viața în pericol?

Canicula din ultima perioadă ne impune măsuri suplimentare pentru a nu ne pune viața în pericol.  Un obicei zilnic a tuturor este consumul de cafea, iar uneori chiar și consumul de băuturi alcoolice. Dar cât de indicate sunt acestea la 40 de grade?

Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași: „Se poate bea cafea când e cald, dar depinde de cantitatea de cafeină pe care o conține acel pahar. Cafeaua în doze mici are efectele ei benefice. În doze mari nu e bună, și mai ales nu e bună pe caniculă.

Dar mai grav decât consumul de cafea este consumul de alcool. Cele 3 cazuri care au decedat aici, în capitala regiunii de nord-est (Iași – n.red.), au fost 3 cazuri din mediul rural, bărbați cu vârste tinere care au consumat etanol, au devenit inconștienți, au rămas în mediul exterior, iar temperatura lor a ajuns la peste 41 de grade. Hipertermie malignă, comă, afectare cardiacă, respiratorie, afectare renală și hepatică, fără șanse de revenire, cu toate eforturile noastre.

Cantitățile mici de bere să zicem că nu fac rău. Important e să se oprească persoana respectivă la cantități mici de bere.”

În ceea ce privește consumul de bere, medicul susține că aceasta trebuie consumată în cantități mici, alcoolul cauzând deshidratare. Totodată, Diana Cimpoeșu recomandă consumul de lichide, în special de apă.  Medicul adaugă că nici vinul sau alcoolul cu multe grade nu trebuie consumat în această perioadă.

„Oricum, alcoolul consumat pe căldură accentuează deshidratarea. Și e nevoie de și mai multă apă ca el să fie eliminat din organism, pentru că organismul nostru îl percepe ca pe un lichid care trebuie eliminat. Berea, dar cu atât mai mult vinul sau alcoolul cu mai multe grade. Așa încât, cantitatea de apă pe care trebuie să o consumăm după bere sau după vin este mai mare.

Se poate bea bere, dar în cantități mici.”

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

2 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

3 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

3 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

4 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

4 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

5 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra