Categories: Ştiri sănătate

Mai mult de 60% dintre gravidele din România nasc prin cezariană. Ginecolog: „Beneficiile travaliului și ale nașterii vaginale sunt multiple pentru bebeluș”

Din cuprinsul articolului

Mai mult de  60% dintre femeile însărcinate, din România, aleg să nască prin cezariană a atenţionat miercuri senatorul Emanuel Botnariu, membru al Comisiei pentru sănătate publică din Camera superioară a Parlamentului. Medicii sunt de părere că nașterea naturală, acolo unde e posibilă, aduce doar beneficii atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

„Noi am trecut peste o perioadă de 40 de ani, s-au făcut foarte multe abuzuri, dar odată cu anul 1990 această practică – naşterea prin cezariană – a început procentual să tot crească, în aşa fel încât, pe ultima statistică de anul trecut, rata naşterilor prin cezariană a depăşit 60%, ceea ce este un semnal de alarmă pentru toţi – medici, pacienţi, autorităţi, cât şi organisme internaţionale care ne monitorizează”, a declarat senatorul, într-o dezbatere care a avut loc la Parlament, potrivit Agerpres. 

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a subliniat, la rândul său, că România are indicatorii de natalitate şi de mortalitate infantilă cei mai slabi din Europa. Ea a precizat că rata complicaţiilor este mai mare la operaţiile cezariene decât la naşterile naturale.
„Dacă mă gândesc la trecut, cezariana a apărut ca o intervenție menită să salveze viața fătului sau a mamei.  Astăzi, a ajuns o modalitate de naștere la cererea pacientei. Nașterea unui copil reprezintă pe departe un eveniment unic în viața unui cuplu. Este un proces fiziologic intim pentru mamă și un moment ideal de consolidare a relației cu partenerul”, explică Dr. Gica Nicolae, medic specialist obstetrică ginecologie la Spitalul Filantropia din București.

Nașterea vaginală oferă:

–        Risc scăzut de complicații;

–        Mobilizare imediată – pacientele rămân în contact cu fătul, putând să alăpteze imediat, stabilid o legătură afectivă mult mai rapidă cu copilul;

–        Lactația se instalează precoce comparativ cu cezariana;

–        Durere minimă postpartum;

–        Recuperare imediată;

–        Risc mai scăzut de depresie postpartum – prin susținere din partea partenerului în timpul travaliului și în timpul nașterii;

–        Durata scăzută de spitalizare;

–        Necesar de medicamente scăzut (comparativ cu cezariana unde pacienta necesită medicamente antialgice, anticoagulante etc).

Nașterea prin cezariană ar trebui să re realizeze atunci când există o situație ce pune în pericol viața fătului sau a mamei. Ea are numeroase dezavantaje :

–        Risc crescut de sângerare și de apariție a infecțiilor;

–        Riscurile anesteziei;

–        Mortalitate mult crescută comparativ cu nașterea spontană;

–        Risc de lezare a altor organe sau chiar al fătului;

–        Lactație întârziată;

–        Lipsa intimității, nașterea se realizează în sala de operații, fără acces pentru partener;

–        Recuperare lentă;

–        Crește probabilitatea alăptării cu  suplimete de lapte praf

–        Durată crescută de spitalizare;

–        Legatura mamă-copil întârziată (pacienta este cazată 8-12 ore în postoperator fără a putea să se mobilizeze);

–        Posibilitate de implicare a partenerului în actul nașterii scăzută;

–        Riscuri pentru următoarele sarcini datorate cicatricii uterine, inexistente pentru nașterea spontană.

Beneficiile nașterii naturale

„Beneficiile travaliului și ale nașterii vaginale sunt  multiple pentru nou-născut: risc scăzut de detresă repiratorie (travaliul determină un stres pentru făt, ce declanșează secreția unor hormoni cu multiple roluri adaptative), lactație și alăptare rapidă a acestuia și risc mai scăzut pentru anumite boli (autism, boala celiacă, boli alergice)”, spune Dr. Gica Nicolae.

Recent Posts

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Destinul îi va ajuta să-și atingă vise

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Astrologii au făcut previziuni…

12 minute ago

Un medic specialist prezintă cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit

Cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit. Alimentația, stresul sau greutatea excesivă sunt doar…

42 de minute ago

Planta minune care te menţine sănătos! Aproape orice boală se poate vindeca

Planta minune care te menţine sănătos! Frunzele acestei plante conțin de două ori mai multă vitamina…

o oră ago

Obiceiul de Paște pe care toată lumea l-a uitat. Ce trebuie neapărat să faci

Sărbatorile pascale înseamnă tradiție , bucurie și reunire în toate culturile creștine. Aceste sărbători celebrează…

2 ore ago

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Atenție la ouă și drob

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Sărbătorile Pascale se numără printre cele…

2 ore ago

Tradițiile ne pot îmbolnăvi. De ce să NU consumăm ouăle vopsite care s-au spart în timpul fierberii

Daca ouăle vopsite de paste s-au spart în timpul fierberii, nu exista un risc major…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic