Categories: Ştiri sănătate

Mai multe analize și teste compensate pentru români de la 1 aprilie

De la 1 aprilie, crește numărul investigațiilor medicale compensate pentru români, teste noi sunt introduse în programele de screening, cresc și tarifele pentru îngrijirea la domiciliu, dar și valoarea minimă garantată a punctului per capita în asistenţa medicală primară. Anunțul a fost făcut de CNAS.

Normele de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017, cuprind o serie de noutăţi faţă de actul normativ similar aflat în vigoare până la 1 aprilie.

E vorba de analize și teste noi de care vor beneficia asigurații, dar și de majorări de tarife pentru diferite servicii medicale. 

Astfel, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentruasistenţa medicală primară valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte de la 4,6 la 4,8 lei, iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei.

Totodată, în cadrul serviciilor medicale preventive şi profilactice:

pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii de peste 6 ani cu indicele de masă corporală (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială se introduc investigaţiile TSH şi FT4, iarinvestigaţia „colesterol total” se înlocuieşte cu investigaţia „LDL colesterol”;

– pentru adulţii asimptomatici cu vârsta peste 18 ani se introduce investigaţia „LDL colesterol”. Continuarea pe EVZ.RO. 

Recent Posts

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

4 minute ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

35 de minute ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

o oră ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

2 ore ago

Băutura miraculoasă care curăță colonul de toate toxinele

Sindromul intestinului iritabil, constipație cronică, permeabilitate intestinală crescută, colon iritabil - sunt câteva dintre problemele…

2 ore ago

ANM anunţă fenomene EXTREME în luna MAI. PROGNOZA meteo detaliată

Potrivit meteorologilor AccuWeather, luna mai aduce o prognoză meteo atipică, împotriva curentului din ultimele luni.…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia