Categories: Ştiri sănătate

Mai multe spitale și peste 300 de blocuri din Capitală fără apă caldă! Cum justifică această acțiune autoritățile?

Potrivit unui comunicat trannsmis de către de Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB), din cauza unei avarii, mai multe instituții, spitale și blocuri vor rămâne fără apă caldă până sâmbătă.

Printre spitalele afectate este și Spitalul Clinic de Urgență pentru copii M.S.Curie.

Potrivit CMTEB sunt în curs de desfăşurare lucrări de remediere a unei avariei la reţeaua primară DN 800 pe magistrala Berceni, prin înlocuirea unei porţiuni de conductă între Drumul Găzarului şi strada Izvorul Rece.

„Furnizarea agentului termic pentru apă caldă pentru 33 de puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 370 blocuri va fi sistată până sâmbătă, 07 mai 2022, ora 24.00. Se va opri alimentarea cu apă caldă pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii M. S. Curie – Budimex, două instituţii şi alte cinci spaţii industriale”, conform sursei citate.

Potrivit CMTEB, cu această ocazie, va fi efectuat un control al întregii porţiuni de magistrală şi vor fi remediate toate defecţiunile care vor fi identificate în urma sectorizării tronsonului.

„Din cauza vechimii reţelei de termoficare, pusă in funcţiune în anul 1986, acest gen de operaţiuni (control pentru detectarea stării conductei) este imposibil de realizat atunci când reţeaua este în funcţiune”, subliniază sursa citată.

 

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

42 de minute ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

o oră ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

2 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

2 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

3 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

3 ore ago

Citeste si: