Te-ai accidentat pe terenul de sport? Ai suferit o întindere musculară? Te chinuie durerea provocată de entorsă? Crioterapia este o procedură recomandată de medici și fizioterapeuți pentru combaterea durerii și prevenirea complicațiilor în cazul traumatismelor sportive. Cele mai noi dispozitive de crioterapie sunt spray-urile și plasturii pe bază de levomentol. Această substanță produce senzația de rece la nivelul zonei afectate de traumatism, ceea ce calmează durerea și reduce inflamația. Aflați în continuare ce trebuie să faceți pentru a preveni complicațiile traumatismelor și de ce este bine ca dispozitivele de crioterapie să facă parte din echipamentul oricărui iubitor al sportului.
Recomandări pentru prevenirea traumatismelor
Pentru a profita în deplină siguranță de beneficiile sportului, puneți în practică următoarele recomandări:
PRICE – regulă de aur în medicina sportivă
În cazul apariției unui traumatism, amintiți-vă această regulă de bază: protecție – repaus – rece – compresie – ridicare (în engleză PRICE – protection, rest, ice, compression, elevation). Această metodă de tratament este indicată în cazul leziunilor de țesuturi moi (musculo-ligamentare), care apar cel mai frecvent în cadrul activităților sportive: entorse, contracturi și întinderi musculare, contuzii.
Protecție – zona afectată trebuie protejată de leziuni suplimentare prin utilizarea unor fașe elastice, benzi, atele sau cârje dacă este nevoie.
Repaus – mușchiul sau articulația rănită necesită repaus pentru a preveni agravarea leziunii; evitați activitățile care produc durere sau inflamație.
Rece – pentru calmarea durerii și reducerea inflamației, aplicați imediat terapia rece pe zona afectată. În locul pungilor cu gheață care sunt dificil de suportat și pot deteriora tegumentele la expuneri mai lungi, pot fi utilizate spray-uri sau plasturi pe bază de levomentol.
Compresie – bandajarea zonei afectate exercită un efect de compresie care ajută la diminuarea inflamației.
Ridicare – membrul afectat trebuie ridicat deasupra nivelului inimii pentru a reduce edemul prin favorizarea întoarcerii venoase. Acest lucru este important în special noaptea.
Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…
Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…
În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…
Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Patriarhul…