Categories: Ştiri sănătate

Medic român: ”Unii, dacă dau și ei 3 lei la stat, cred că au dreptul la teste și spitalizări. Nu faci vaccinul? Simplu. Plătești tot apoi din buzunarul tău. Ce atâtea drepturi și decontări…”

Teste gratuite? Medicul Vasi Rădulescu se declară împotriva decontării testelor Covid pentru persoanele nevaccinate. În condițiile în care vaccinul este gratuit. Iată ce scrie într-o postare pe Facebook. 

– Poftiți vaccinuri! Gratis.
– Nu vrem!
– A, nu vreți? E-n regulă. Atunci vă testați.
– Pe banii noștri? Niciodată!
– Suportăm noi testele. Pe banii tuturor. Inclusiv ai celor vaccinați.
– Așa, fraierilor.
Uite-așa apare bătaia de joc în societate. Când cei din categoria problemei nu vor să treacă de partea soluției, ci doar amplifică problemele.
Și se mai miră apoi de ce-i înjură ceilalți.
Oare pentru că ne-am cam săturat?

”Nu te vaccinezi? Plătești tot din banii tăi!”

Medicul vine apoi cu alte precizări în comentariile postării sale pentru urmăritorii săi care susțin că toți cei care cotizează la Sănătate au dreptul la teste și tratamente.

Unii, dacă dau și ei 3 lei la stat, cred că au dreptul la teste și spitalizări. Ce vaccin? Ce vrăjeli? Teste și spitalizări de zeci de mii de lei pentru ei!
O altă mare bubă a societății: asigurarea de sănătate. Asta care îi face zmei pe cei care cotizează doi lei și vor servicii de milioane.  

Hai, nu zău? Arată-mi dacă ai cotizat tu 80.000 de lei pentru 3 săptămâni la ATI.

Nu faci vaccinul? Simplu. Plătești tot apoi din buzunarul tău. Ce atâtea drepturi și decontări…

Recent Posts

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

2 minute ago

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

32 de minute ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

o oră ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

2 ore ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

2 ore ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic