Medicamentul revoluționar care poate distruge gena responsabilă de apariția celor mai letale forme de cancer

Un nou medicament, creat de cercetătorii americani, a reuşit să distrugă gena RAS, responsabilă pentru cele mai letale trei forme de cancer, ceea ce deschide calea pentru tratarea formelor grave ale acestei maladii.

Cercetătorii americani au reuşit să creeze o substanţă chimică ce blochează activitatea genei RAS, care, atunci când prezintă mutaţii, declanşează dezvoltarea tumorilor, alimentează creşterea acestora şi le menţine active, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă au încercat de peste 30 de ani să creeze un inhibitor al acestei gene, despre care până acum s-a crezut că este de neînvins, mai ales că formele de cancer cauzate de aceasta se răspândesc cu rapiditate şi sunt greu de tratat.

Gena RAS, descrisă de cercetătorul Kevan Shokat, de la Institutul medical Howard Hughes de la Universitatea din California, drept „Everestul mutaţiilor canceroase”, este responsabilă pentru trei dintre cele mai letale forme de cancer pe plan mondial: pancreatic, pulmonar şi de colon.

Prin dezactivarea genei RAS, cu ajutorul noului medicament, cercetătorii speră ca tumorile să îşi înceteze creşterea şi să se retragă.

Noul medicament acţionează doar împotriva unei singure mutaţii a genei, dar cercetătorii speră că vor putea crea tratamente care să lupte şi împotriva altor mutaţii.

Medicamentul a fost testat deocamdată doar asupra mostrelor de celule, în laborator, dar acesta va putea fi testat pe oameni în următorii trei ani, cu posibilitatea să apară pe piaţă până în 2021, dacă se va dovedi sigur şi eficient în cadrul experimentelor pe scară largă.

Cel mai important este faptul că substanţa inhibitoare a medicamentului acţionează numai asupra celulelor afectate de mutaţia genei RAS, care cauzează cancer, ceea ce înseamnă că restul celulelor sunt cruţate. Acest lucru ar putea reduce riscul efectelor secundare, cum ar fi starea de rău, greaţa şi pierderea părului, asociate în mod normal cu medicamentele anticancer.

„Formele de cancer cauzate de RAS sunt cel mai greu de tratat. Doctorul Shokat şi echipa sa au avut o abordare inovatoare (…) şi au dezvoltat o strategie pentru cercetarea unei forme mutante de RAS cu o precizie extraordinară”, a declarat Frank McCormick, coordonatorul programului guvernamental de cercetare a genei RAS, în valoare de 6,2 milioane de dolari.

Recent Posts

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

28 de minute ago

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

58 de minute ago

Continuă evacuările din zona străzii surpate din Slănic Prahova. Mesaj Ro-Alert

Autorităţile din Prahova au luat măsuri suplimentare de evacuare a populaţiei în zona străzii surpate…

o oră ago

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate.…

2 ore ago

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Data înscrisă pe ambalaj indică altceva

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Ouăle sunt considerate un superaliment, deoarece sunt bogate în…

2 ore ago

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare: Oamenii să fie atenți

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare! În această perioadă, inspectorii sanitar-veterinari afirmă că riscul apariţiei toxiinfecţiilor…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic