Categories: Ştiri sănătate

Medicul care a descoperit o tehnică uimitoare prin care putea să reînvie morții. După primul experiment reușit a fost dat afară dar tehnicile lui se folosesc când cineva face infarct

În 1934, dr. Robert Cornish, un geniu al medicinei a încercat să creeze un aparat cu ajutorul căruia să reînvie morții. Era vorba de un fel de balansoar cu ajutorul căruia să repornească circulația sangvină a unui cadavru. Odată ce sângele era pus în mișcare, corpul ar fi trebuit să revină la viață.

Cadavrul pe care a făcut primul experiment era al unui bărbat care fusese omorât prin electrocutrare și înecare. Deși a observat un puls slab, semnele de viață nu au durat prea mult. Motivul: inima era prea afectată ca să mai repornească. Așa că și-a dat seama că trebuie să încerce pe cineva care a murit de curând și care să aibă toate organele intacte.

Singura metodă prin care putea obține un astfel de corp era să omoare pe cineva și apoi să încerce să-l readucă la viață. Și, așa a făcut. A omorât un câine apoi tot el a reușit să-l readucă la viață. Însă, de data asta, pe lângă balansoar a mai folosit adrenalină și heparină (un anticoagulant).

Câinele readus la viață a trăit în continuare, iar presa a scris la acea vreme de reușita lui. Deși rezultatele erau promițătoare, Universitatea din California, în cadrul căreia îți desfășura cercetările, a decis să încheie colaborarea cu dr. Cornish pentru că metodele sale neortodoxe nu erau privite cu ochi buni de multă lume, și în special de iubitorii de animale care au condamnat experimentul făcut pe câine.

Cu toate acestea, unele dintre metodele sale se folosesc și astăzi: atunci când inima cuiva îi cedează îi este administrată adrenalină, iar în timpul operațiilor se folosește heparina.

Recent Posts

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Data înscrisă pe ambalaj indică altceva

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Ouăle sunt considerate un superaliment, deoarece sunt bogate în…

20 de minute ago

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare: Oamenii să fie atenți

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare! În această perioadă, inspectorii sanitar-veterinari afirmă că riscul apariţiei toxiinfecţiilor…

50 de minute ago

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale Piețele și magazinele…

2 ore ago

Cancerul hepatic

Cancerul hepatic, una dintre cele mai mortale afecțiuni. Simptome care apar imediat după ce mănânci…

2 ore ago

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratați

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic