Categories: Ştiri sănătate

Monica Pop despre cazul doctorului mort cu ambele doze de vaccin: „Demonstrează încă o dată că vaccinul nu este atât de sigur încât să …”

Cadrele medicale au pierdut ieri un coleg care a luptat împotriva pandemiei, ucisă chiar de virusul împotriva căruia a luptat. Este vorba de o doctoră în vârstă de 66 de ani, cadru medical la spitalul Orăşenesc Brezoi din Vâlcea, vaccinată cu ambele doze de vaccin de la Pfizer. Cu această ocazie, medicul Monica Pop subliniază încă o dată importanța testării oamenilor ca strategie de oprire a pandemiei.

„Demonstrează încă o dată că vaccinul nu este atât de sigur încât să oprească pandemia și că ar fi trebuit să facă și test. Și asta este un lucru general. Și nu este singură, știm foarte bine că sunt destul, cei care sunt vaccinați și au făcut boală, de obicei o formă mai ușoară, dar nu toți. Chiar am o prietenă care este în reanimare la Balș, a făcut vaccinurile ambele, dar a făcut o formă mai puțin ușoară.”, a spus Monica Pop, la Antena 3.

„Vaccinarea nu înseamnă că trebuie să renunțe la profilaxie, dar deloc. Orice vaccinat trebuie să facă în continuare metodele de profilaxie și, bineînțeles, că medicii, profesorii, artiștii, toți cei care lucrează cu publicul, trebuie să facă test în fiecare săptămâna, pentru a evita îmbolnăvirile, chiar dacă sunt vaccinați, chiar dacă nu.”, atrage atenția această.

Decesul doctoriției vaccinată cu ambele doze de Pfizer

Femeia, în vârstă de 66 de ani, cadru medical la spitalul Orăşenesc Brezoi din Vâlcea, era vaccinată cu ambele doze de vaccin de la Pfizer, a intrat în izolare pe data de 31 august.

Potrivit managerului spitalului, în urmă cu trei zile a fost contactată de unitatea medicală la care lucra dacă se poate întoarce la serviciu pentru că era de gardă, moment în care aceasta a spus că va continua să rămână acasă în concediu de odihnă. Alarma a fost dată de fratele femeii care a sunat la spital că sora sa nu mai răspunde la telefon. După ce au insistat şi colegii, unii dintre ei mergând la doctoriță acasă au sunat la 112. Femeia a fost găsită fără suflare în pat.

„A fost o tragedie pentru noi a venit ca un trăsnet. Nu ne așteptam să se întâmple aşa ceva. În 31 august eram la raportul de gardă şi o altă colegă era puţin răcită şi i-am zis să meargă să îşi facă testul. Şi a zis că merge şi ea deşi nu avea niciun simptom. A făcut testul şi m-a anunţat că a ieșit pozitiv. Am rămas surprins. Repetă testul şi a ieșit pozitiv.

A făcut o radiografie şi atunci am anunţat Direcția de Sănătate şi a intrat în izolare la domiciliu. Evoluția a fost relativ bună pentru că sâmbătă am sunat-o să vedem în certare se află şi dacă poate să vină pentru că marţi era de gardă.

Luni ieșea din izolare. A spus că se simte mai bine, dar nu are forță ca să vină şi a cerut concediu de odihnă. Ieri seară m-a sunat fratele că nu răspunde la telefon. Am sunat şi eu şi nu a răspuns la telefon şi am trimis o asistentă care locuiește în zonă şi nu a răspuns.

Atunci am sunat la 112 şi au intervenit autorităţile şi au găsit-o moartă în pat. Am înțeles că ultima oară a intrat pe WhatsApp duminică după amiază.

Doctorița era vaccinată cu ambele doze de vaccin şi nu suferea de comorbidități

Nu avea morbidități si culmea e că era vaccinată cu ambele doze. probabil că a intrat în categoria celor 5% care chiar dacă sunt vaccinați pot să facă boala. Evoluția a fost rapidă. Probabil că s-a instalat hipoxia cerebrală, nu s-a mai putut mișca a rămas paralizată şi a decedat”, a spus pentru Antena 3, dr. Vasile Cerbu, manager spital Orășenesc Brezoi, Vâlcea.

Recent Posts

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

21 de minute ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

52 de minute ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

o oră ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

2 ore ago

Băutura miraculoasă care curăță colonul de toate toxinele

Sindromul intestinului iritabil, constipație cronică, permeabilitate intestinală crescută, colon iritabil - sunt câteva dintre problemele…

2 ore ago

ANM anunţă fenomene EXTREME în luna MAI. PROGNOZA meteo detaliată

Potrivit meteorologilor AccuWeather, luna mai aduce o prognoză meteo atipică, împotriva curentului din ultimele luni.…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului