Monturile – de ce apar şi cum le tratăm?

Monturile reprezintă deformări ale încheieturii degetului mare de la picior, care afectează în general femeile într-un număr mai mare decât bărbaţii.

Dintr-un procent de 90% femei care poartă pantofi incomozi, 60% prezintă monturi. Întrucât femeile sunt cele care de obicei poartă tocuri sau încălţăminte îngustă în partea anterioară a piciorului, frecventa apariţiei monturilor este de 9 ori mai mare decât la bărbaţi. Mai ales în cazul femeilor, această deformare poate fi dureroasă şi împiedică purtarea oricărui tip de încălţăminte, întrucât zona afectată se fricţionează de pantof şi se inflamează.

Pentru cazurile uşoare, încălţămintea bună împreună cu alte câteva sfaturi naturiste pot fi suficiente pentru ameliorarea simptomatologiei şi diminuării durerii, însă în cazul deformărilor mai grave, este de multe ori necesară o intervenţie chirurgicală.

Monturile afectează laba piciorului şi din punct de vedere estetic, deoarece determină înclinarea degetului mare de la picior spre cel de-al doilea deget, iar aceasta cauzează o proeminenţă osoasă dură. Mai mult, pielea din această zonă poate fi îngroşataă sau inflamată, cauzând dureri.

Care sunt cauzele apariţiei monturilor?

Încă nu se cunosc cauzele exacte ale apariţiei monturilor, însă specialiştii Ropharma precizează că instalarea acestor malformaţii este corelată cu  doi factori predominanţi.  „Prima este că unele persoane au o sensibilitate la nivelul încheieturilor moştenită în mod ereditar. În câteva cazuri, sensibilitatea aceasta se poate transforma în osteoartrită sau artrită reumatoidă. A doua cauză este încălţămintea incomodă care ţine degetele deformate timp îndelungat. De asemenea, există şi situaţii în care acestea sunt provocate de anomalii înnăscute ale piciorului, ce cresc riscul deformării piciorului, cum ar fi platfusul ce constă în aplatizarea arcadei labei piciorului”, explică specialistul Ropharma Dr. Tania Bejan.

Simptome şi probleme

  • Dificultăţi în a merge din cauza durerii.
  • Inflamare şi răni la baza degetului care se pot infecta.
  • Piciorul poate deveni atât de lat încât găsirea unei perechi de pantofi să devină foarte dificilă.
  • Apariţia artritei la degetul mare.
  • Deformări şi la celelalte degete de la picioare

Prevenire şi tratament

Pentru a preveni apariţia monturilor, primul pas şi cel mai important, este schimbarea încălţămintei cu una lejeră, care să nu strângă degetele. Astfel, deformarea nu se mai dezvoltă şi nu mai provoacă durere sau discomfort. Pentru sfaturi despre alegerea încălţămintei se poate consulta un medic ortoped.

Pentru cazurile uşoare, compresiile cu gheaţă stagnează creşterea proeminentei, iar cremele sunt necesare pentru a repara pielea din acea zonă.

Recent Posts

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

8 minute ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

38 de minute ago

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

o oră ago

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

2 ore ago

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

2 ore ago

Continuă evacuările din zona străzii surpate din Slănic Prahova. Mesaj Ro-Alert

Autorităţile din Prahova au luat măsuri suplimentare de evacuare a populaţiei în zona străzii surpate…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic