Categories: Ştiri sănătate

Motivul incredibil pentru care un botoșănean a păcălit cadrele medicale să îl vaccineze cu mai multe doze de vaccin

Poliția din Botoșani a deschis o anchetă unui cetățean în vârstă de 49 de ani, care a reușit să ducă în eroare cadrele medicale pentru a fi vaccinat cu a treia doză de vaccin. Ulterior acesta a recunoscut că efectuase și rapelul, însă și-a manifestat dorința să facă și mai multe doze de vaccin, pentru că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”, potrivit site-ului Monitorul de Botoșani.

Deși procedura medicală prevede verificare pacientului în sistem, cetățeanul buclucaș a profitat de aglomerația de la punctul de vaccinare din centrul Municipiului Dorohoi. Conform Monitorului de Botoșani,  bărbatul s-a așezat la coadă și a reușit să se vaccineze înainte ca datele sale să fie verificate în sistemul informatic, unde sunt înregistrați toți cei care s-au vaccinat.

Abia după ce s-a vaccinat a treia oară și după ce sistemul a afișat datele lui, el a recunoscut că făcuse rapelul în urmă cu o săptămână. Bărbatul a mai spus că ar fi vrut să se vaccineze și a patra oară, pentru că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”.

Anchetă declanşată de DSP

Deşi punctul de vaccinare a fost înfiinţat de Primăria Dorohoi, iar personalul medical a fost pus la dispoziţie de aceeaşi instituţie, cazul a intrat imediat în atenţia şefilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în prezent aceştia încercând să afle care au fost cauzele care au dus la această situaţie inedită.

„La nivelul DSP a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost firul evenimentelor şi cine se face răspunzător de situaţia creată. Vom lua declaraţii de la toţi cei implicaţi şi vom vedea la final ce măsuri se impun. Cel mai probabil, acele persoane nu vor mai fi detaşate în centre de vaccinare. A fost anunţată şi Poliţia. Persoana vaccinată a spus că îşi dorea să primească şi a patra doză. A fost direcţionată către CPU Dorohoi, unde a stat câteva ore sub supraveghere, neavând nici o reacţie, dar starea lui va fi în continuare monitorizată”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii. Urmează ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile procedurale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al IPJ Botoşani.

 

 

 

 

 

Recent Posts

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Destinul îi va ajuta să-și atingă vise

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Astrologii au făcut previziuni…

15 minute ago

Un medic specialist prezintă cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit

Cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit. Alimentația, stresul sau greutatea excesivă sunt doar…

46 de minute ago

Planta minune care te menţine sănătos! Aproape orice boală se poate vindeca

Planta minune care te menţine sănătos! Frunzele acestei plante conțin de două ori mai multă vitamina…

o oră ago

Obiceiul de Paște pe care toată lumea l-a uitat. Ce trebuie neapărat să faci

Sărbatorile pascale înseamnă tradiție , bucurie și reunire în toate culturile creștine. Aceste sărbători celebrează…

2 ore ago

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Atenție la ouă și drob

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Sărbătorile Pascale se numără printre cele…

2 ore ago

Tradițiile ne pot îmbolnăvi. De ce să NU consumăm ouăle vopsite care s-au spart în timpul fierberii

Daca ouăle vopsite de paste s-au spart în timpul fierberii, nu exista un risc major…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic