Din cuprinsul articolului
17 mai 2025 marchează o nouă ediție a Nopții Muzeelor, un eveniment emblematic pentru publicul român și o sărbătoare dedicată patrimoniului cultural. Ediția din acest an se anunță a fi cea mai extinsă și valoroasă de până acum, iar pentru prima dată în istoria evenimentului, Ministerul Culturii oferă sprijin financiar prin programul Proiecte Prioritare.
Peste 210 spații muzeale deschise publicului, într-o singură noapte
Un număr record de peste 75 de instituții muzeale, care reunesc 210 spații expoziționale din întreaga țară, își vor deschide porțile sâmbătă, 17 mai, pentru a oferi publicului acces gratuit la expoziții, ateliere, tururi ghidate și numeroase activități culturale. Programul este conceput pentru a atrage vizitatori de toate vârstele, de la copii curioși până la adulți pasionați de istorie, artă, știință și tradiție.
Evenimentul va include 677 de activități cultural-educaționale, desfășurate cu sprijinul a 500 de specialiști în patrimoniu și educație muzeală, care își unesc eforturile pentru a transforma muzeele în spații vii, interactive și accesibile, după reiese din comunicat de presă emis de Ministerul Culturii.
Ediția 2025 a Nopții Muzeelor marchează un moment de cotitură: este pentru prima dată când Ministerul Culturii alocă fonduri directe pentru susținerea acestui eveniment. Prin programul Proiecte Prioritare, ministerul nu doar că își reafirmă angajamentul față de promovarea patrimoniului cultural, dar recunoaște oficial și rolul esențial al angajaților muzeali în viața culturală a României..
În centrul ediției din acest an sunt și lucrătorii muzeali, acei profesioniști care veghează zilnic asupra valorilor culturale ale țării.
Ministerul Culturii încurajează publicul larg să participe la evenimentele din 17 mai și să fie parte activă din această celebrare a culturii românești. Prezența vizitatorilor reprezintă nu doar o formă de apreciere pentru patrimoniul național, ci și un gest de recunoaștere pentru munca discretă, dar esențială, a celor care dau viață muzeelor.
Lista completă a muzeelor participante poate fi consultată AICI.Statistici_250515_193940