Categories: Ştiri sănătate

O bătrână a fost găsită moartă de frig după ce medicii au lăsat-o să plece din spital în papuci și pijama

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov desfășoară o anchetă, după ce o bătrână de 82 de ani care a fost internată la Spitalul Tractorul a fost lăsată de medicul de gardă să părăsească spitalul în papuci și pijama, fiind găsită după o zi moartă de frig pe un câmp de la marginea orașului

„Ancheta se desfășoară și la Spitalul Clinic Județean de Urgență la secția UPU, și la Spitalul Tractorul, secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență unde a fost transferată femeia, pentru a vedea cine se face vinovat în acest caz. În cursul zilei se va întruni Comisia de Anchetă și medicii de la cele două spitale care au consultat-o pe bătrâna de 82 de ani, pentru a stabili sancțiunile”, a declarat pentru AGERPRES, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Adrian Albotă.

Ioana Caloian, în vârstă de 82 de ani, a fost adusă cu Ambulanța sâmbătă la ora 6,00, la Spitalul Tractorul, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, pentru a i se face o serie de investigații la secția Urologie. În timp ce fiica bătrânei a plecat din spital pentru a-i aduce niște haine, medicul de gardă a lăsat-o să plece sub semnătură, o oră mai târziu, cu toate că femeia se afla în pijama și papuci de casă. Când fiica s-a întors la spital a aflat cu surprindere că bătrâna, care avea tulburări de memorie și nu știa adresa familiei, a fost externată.

Familia a început căutările fiind anunțată poliția, iar o fotografie cu semnalmentele bătrânei a fost postată pe Facebook.

„Trupul bătrânei pe care nu erau semne de violență a fost găsit duminică, în jurul orei 17,30, pe un câmp de la marginea Brașovului. Cel mai probabil femeia a murit de frig. Avem și confirmarea rezultatelor preliminare de la Serviciul de Medicină Legală Brașov, conform cărora bătrâna a decedat din cauza hipotermiei”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisarul-șef Liviu Naghi.

Sursa citată a mai afirmat că poliția face cercetări cu privire la împrejurările care au dus la părăsirea spitalului de către bătrâna de 82 de ani. Cercetările se fac prin Parchet, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

5 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

5 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

6 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

6 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

7 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia