O nouă operaţie ar putea salva mii de vieţi. Procedura scade cu două treimi riscul de deces

O nouă formă de intervenţie chirurgicală pentru pacienţii cu atac de cord ar putea salva anual mii de vieţi.

S-a demonstrat că procedura, denumită angioplastie preventivă scade riscul de deces sau alte complicaţii serioase cu două treimi.

Doctorii britanici care au realizat cercetarea susţin că operaţia care tratează şi alte artere blocate nu doar pe cea care a declanşat atacul de cord ar putea fi des folosită în viitor şi  ar putea salva mii de vieţi.

În prezent, pacienţii sunt supuşi unei operaţii de urgenţă denumită angioplastie imediată, după ce au suferit un infarct, intervenţie ce presupune introducerea unui tub subţire (stent) în artera blocată.

În timpul operaţiei, medicii descoperă adesea că şi alte artere sunt parţial blocate şi ar putea provoca alte atacuri de cord, în viitor.

Deşi în mod normal este tratată doar artera care a provocat infarctul, unii experţi introduc stenturi şi în alte artere cu grad crescut de risc.

Dr. David Wald a urmărit în cadrul unui studiu 465 de pacienţi care au suferit atacuri de cord în perioada 2008-2013. Aproximativ jumătate dintre pacienţi au fost operaţi şi le-a fost introdus un stent doar în artera care a provocat infarctul, iar cealaltă jumătate au făcut angioplastii preventive (le-au fost tratate şi alte artere parţial blocate).

Cercetarea publicată în New England Journal of Medicine a scos la iveală că cei care au făcut angioplastii preventive aveau un rsic de deces sau de a suferi alte complicaţii cu 64% mai mic decât cei cărora le-a fost introdus un stent doar în artera care a provocat infarctul.

Recent Posts

Mănăstirea Ghighiu, colţ de rai lângă Bucureşti. Izvor tămăduitor şi icoană făcătoare de minuni (FOTO+VIDEO)

Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru…

19 minute ago

Cât timp se pot consuma ouăle vopsite de Paşte? Un expert dă verdictul

Ouăle fierte şi vopsite sunt un produs traditional esenţial care nu trebuie să lipsească de…

49 de minute ago

RUGĂCIUNE puternică în VINEREA MARE pentru noroc şi iertare de păcate

În Vinerea Mare dinaintea Învierii Domnului Iisus Hristos credincioşii creştin-ortodocşi ţin post negru şi se…

o oră ago

Rezultatele anchetei decesului fetiței din Călărași, care a murit după masă: A fost sau nu toxiinfecţie alimentară?

Medicii legişti au finalizat ancheta în cazul fetiței de 4 ani, din Călărași, care a murit…

2 ore ago

HOROSCOPUL săptămânii 6-12 mai. Zodiile afectate de tranzitul Lunii

În perioada 6-12 mai, Luna călătorește prin Univers, influențând nativii cu energiile tranzitului său de-a…

2 ore ago

TRADIŢII. Ce se dă de pomană în prima zi de Paște?

În dimineața din prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic