Categories: Ştiri sănătate

O profesoară a lipsit 20 de ani de la școală în cei 24 de ani de carieră

O profesoară de istorie și filosofie a lipsit de la școală timp de 20 de ani, din  cei 24 de carieră. Cadrul didactic care era angajat la un liceu din Veneția, Italia, a ajuns în atenția unei inspecții a Ministerului educației care i-a definit metodele de predare ca fiind „incompatibile”. În aceste momente, Curtea de Casație din Italia a confirmat concedierea ei.

Dintr-un total de 24 de ani de serviciu pe cartea de muncă, o profesoară din Italia a lipsit 20 de ani de la catedră, fiind prezentă doar patru luni consecutive pentru a preda istorie și filozofie într-un liceu din Veneția.

În cei 4 ani pe care i-a petrecut la catedră, mai mult sau mai puțin, elevii s-au plâns constant de „nepregătirea” cadrului didactic, de „hazardul” în notarea la clasă, dar și pentru faptul că femeia se prezenta la muncă fără manuale.

Mai mult, elevii susțin că profesoara avea atitudini total neprofesionale, comportament din cauza căruia a fost vizată de inspecția Ministerului educației, care a definit comportamentul său ca fiind „incompatibil cu predarea”.

Profesoara a chiulit 20 de ani de la catedră

În timpul inspecției efectuate de către Ministerului Educației, solicitată de directorul liceului din Chioggia, provincia Veneția, acolo unde profesoara, care era beneficiară a unui contract anual pentru că era soția unui ofițer al Gărzii de de Finanțe, era angajată, a reieșit că aceasta era neatentă „față de elevi”, asta pentru că era preocupată de „folosea continu telefonul”.

Prin urmare, Curtea de Casație a confirmat concedierea cadrului didactic, așa cum a stabilit deja Curtea de Apel din Veneția în anul 2021.

Pe de altă parte, potrivit informațiilor furnizate de presa italiană, într-o primă fază în anul 2018, Curtea a respins cererea de concediere a profesoarei. Curtea a considerat că, în pofida aspectelor de „dezorganizare” evidențiate în activitatea ei, controlul ministerului care a durat doar trei zile a fost considerat „prea scurt” pentru a evalua și certifica cazul în mod adecvat.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

3 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

4 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

4 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

5 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

5 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

6 ore ago

Citeste si: