Categories: Ştiri sănătate

Pacienții operați de cancer la vezică sau colon, obligaţi de CNAS să-și cumpere jumătate din dispozitive

Mai multe companii de distribuție a dispozitivelor medicale, care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și-au anunțat astăzi clienții, pacienți care au fost operați de cancer la vezica sau colon, că nu le mai pot furniza același număr de urostome și colostome.

Distribuitorii au motivat prin faptul că, în conformitate cu noile norme elaborate de CNAS, intrate în vigoare de la 1 iulie, s-a tăiat din suma alocată per pacient pentru dispozitivele medicale respective.

Până acum, pentru un pacient se aloca suma de 245 de lei pentru urostome din doua piese, însă de acum, conform noilor norme calculate de CNAS, se aloca doar 205 lei.

Potrivit cors.ro, este inexplicabil raţionamentul care a stat la baza deciziei respective care reduce drastic numărul de urostome si colostome necesare pacientilor operați de cancer la vezică sau colon și care folosesc astfel de dispozitive.

Un astfel de pacient primea pe lună cam 7-10 urostome sau colostome, iar acum primește jumătate. Spre comparație, în celelalte state ale UE pacienții primsc o urostomă sau o colostomă pe zi!

La noi, un pacient cu o stare materială precară este forțat de CNAS să stea și o săptămână cu o astfel de pungă pentru că nu își permite să și-o cumpere. Până acum, CNAS nu a oferit explicaţii sursei citate.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

8 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

9 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

9 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

10 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

10 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

11 ore ago

Citeste si: