Categories: Ştiri sănătate

Patru noi programe de sănătate introduse anul acesta de CNAS

Proceduri noi în cadrul programului național de boli cardiovasculare, radioterapie cu aparatură de ultimă generație, tratamentul instabilității articulare cronice și terapia prin stimulare cerebrală profundă a pacienților cu distonii musculare sunt servicii medicale accesibile pacienților, începând din acest an.

Daniela Șerb

Casa Națională de Asigurări de Sănătate are, din 2015, mai multe subprograme curative pentru pacienții din Româ- nia. Primul dintre acestea este cel pentru boli cardiovasculare și implică, în fapt, mai multe proceduri noi în malformațiile cardiace la copii, în tratamentul pacienților cu aritmii complexe prin proceduri de ablație, în tratamentul anevrismelor aortice, stenozelor aortice inoperabile și insuficienței cardiace în stadiul terminal. Numărul total al pacienților care pot beneficia de astfel de intervenții este de aproape 200, din care 50 sunt copii. Costul mediu pentru un bolnav cu insuficiență cardiacă în stadiul terminal, tratat prin asistare mecanică a circulației pe termen lung, este cel mai ridicat: 400.000 de lei, în timp ce costul mediu pentru un copil cu o malformație congenitală, tratat prin cardiologie intervențională, ajunge la 14.850 de lei, potrivit cifrelor CNAS. Spitalele implicate în derularea acestui subprogram și la care pacienții pot apela sunt: Spitalul Clinic de Urgență București, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu”, din București; Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu”, din Iași, Spitalul Clinic de Copii „Marie Curie”, din București; Institutul de Urgență în Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș

Radioterapie pentru bolnavii oncologici

În cadrul Programului național de oncologie este funcțional un subprogram care asigură pacienților oncologici accesul la servicii de radioterapie Patru noi programe atru noi programe de sănătate Proceduri noi în cadrul programului național de boli cardiovasculare, radioterapie cu aparatură de ultimă generație, tratamentul instabilității articulare cronice și terapia prin stimulare cerebrală profundă a pacienților cu distonii musculare sunt servicii medicale accesibile pacienților, începând din acest an introduse anul acesta de CNAS ntroduse anul acesta de CNAS cu ortovoltaj, radioterapie cu accelerator liniar 2D, 3D, IMRT și brahiterapie. Numărul bolnavilor programați să beneficieze de astfel de servicii medicale este de peste 12.000. Tariful decontat de Casă pentru radioterapia IMRT – tratament de ultimă oră – este 640 de lei, iar pentru radioterapie cu accelerator liniar 3D – 320 de lei. Unitățile sanitare care derulează programul sunt atât cele publice care au în subordine structuri de profil, cât și cele private avizate în condițiile legii, precum și spitalele din subordinea ministerelor cu rețea sanitară proprie.

Implanturi pentru tratamentul instabilității articulare cronice

Beneficiare sunt 1.300 de persoane active profesional, dar care suferă de instabilitate articulară cronică sau de anomalii de biomecanică, costul mediu pentru fiecare bolnav fiind de 3.500 de lei. Cel de-al patrulea subprogram nou introdus anul acesta de CNAS este cel care se adresează bolnavilor cu distonii musculare generalizate, care nu răspund la tratamentul cu toxina botulinică și care pot beneficia de terapia prin stimulare cerebrală profundă. Cele două unități sanitare implicate în desfășurarea programului sunt Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni”, din București și Spitalul Universitar de Urgență București.

Spitalele care derulează programul de ortopedie

● Spitalul Județean de Urgență Arad ● Spitalul Județean de Urgență Brașov ● Spitalul Clinic CF 2 București ● Spitalul Clinic Colentina ● Spitalul Clinic „Foișor” București ● Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni” București ● Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” București ● Spitalul de Urgență București ● Spitalul Universitar de Urgență București ● Spitalul de Urgență Militar Central București ● Spitalul de Urgență „Elias” din București ● Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca ● Spitalul Județean de Urgență Constanța ● Spitalul Județean de Urgență Craiova ● Spitalul de Urgență „Sf Spiridon” Iași ● Spitalul Județean Mureș ● Spitalul Județean Sibiu ● Spitalul de Urgență Timișoara nr. 1 ● Spitalul de Urgență Timișoara nr. 2 ● Spitalul Militar de Urgență „Victor Popescu” Timișoara.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

5 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

6 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

6 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

7 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

7 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia