Patru semne care prevestesc infarctul. Cardiolog: ”Apar chiar în lipsa durerilor în piept”

Din cuprinsul articolului

Semne prevestitoare infarct. Expertul american în sănătatea cardiovasculară Chauncey Crandall, şeful programului de transplant cardiac din Palm Beach, Florida, a realizat un top al celor mai importante patru semnale de alarmă pe care organismul le transmite înaintea unui infarct.

De altfel, dr. Crandall însuşi a fost victima unui infarct pe care l-a ignorat, practic, timp de o zi şi o noapte, punând durerile şi amorţeala braţului stâng pe seama efortului fizic şi a stresului prelungit.

Siptome de infarct atipice

1. Durere în braţ sau la nivelul bărbiei. Sigur, multă lume se sperie, în general, atunci când simte o durere în piept. De fapt, spune medicul Crandall de foarte multe ori, durerea dată de infarct nu apare în piept, ci la distanţă, în braţul stâng, de exemplu, sau la nivelul bărbiei. „Infarctul de Hollywood“, aşa numesc medicii cardiologi modul în care actorii joacă rolul unui personaj care suferă un atac de cord şi se ţin cu mâna de piept, după care cad inconştienţi. Ei, bine, un astfel de infarct este rarisim, potrivit medicului Crandall.

2. Dificulăţi de respiraţie. De multe ori, acest simptom apare chiar în lipsa durerilor în piept sau în braţul stâng. Un studiu publicat în „The New England Journal of Medicine“ a arătat că persoanele cu acest simptom au prezentat un risc de trei-cinci ori mai mare de a deceda, fiindcă au ajuns mai târziu la spital, neacordând importanţa cuvenită manifestării. Respiraţia sacadată, rapidă poate apărea brusc, imediat înainte sau chiar în timpul unui infarct.

„O pacientă de-a mea, Grace, era foarte activă. De fapt, pe vremea când locuia în New England, mergea adeseori la plimbare pe munte şi chiar îşi tăia singură lemnele. De la o vreme, însă, a început să respire atât de greu, încât nu mai putea nici să meargă pe aleea de la casă la poartă fără să gâfâie. Copiii i-au spus că e doar un semn al îmbătrânirii. Dar Grace şi-a dat seama că e ceva anormal cu ea şi, din fericire, a ajuns la mine. I-am făcut nişte teste şi am constatat că era pe punctul să sufere un infarct de proporţii“, povesteşte medicul cardiolog.

3. Indigestia şi arsurile la stomac. „Un alt pacient de-al meu, Jack, un profesionist în domeniul lui, vânzările, obişnuia să sărbătorească o reuşită scoţându-şi clienţii în oraş, la o cină copioasă, cu fripturi şi alcool. Aşadar, nu a fost deloc surprins când, de la o vreme, după astfel de petreceri, a început să manifeste simptome de indigestie. Numai că o dată nu a fost indigestie, ci un puternic semnal de alarmă că urmează un infarct“, spune dr. Crandall.

Explicaţia este că în apropierea inimii sunt situaţi şi nervii care străbat stomacul, ceea ce creează o senzaţie de durere „confuză“.

4. Greaţa şi transpiraţia abundentă. Majoritatea pacienţilor care au aceste manifestări se gândesc la orice altă problemă: de la o masă copioasă, la gripă sau stres. De altfel, greaţa şi starea de vomă sunt considerate şi de medici simptome atipice ale infarctului. Totuşi, „după miile de pacienţi pe care i-am tratat, am constatat că nu este deloc rar acest simptom. Şi cel mai greu de diagnosticat infarctul este atunci când senzaţia de greaţă nu este însoţită de nicio altă manifestare“

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

8 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

8 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

9 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

9 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

10 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra