Picioare umflate și grele: cauze și soluții

Îți simți picioarele grele ca plumbul din cauza căldurii? Ai gleznele umflate și te dor? Nu poți purta rochii de vară pentru că îți este jenă să-ți afișezi picioarele pline de vânătăi și umflături? Toate aceste senzații neplăcute și aspectul inestetic fac parte din sindromul picioarelor grele. Acesta afectează persoanele cu insuficiență venoasă cronică, în special pe timpul verii. Există însă soluții eficiente pentru combaterea suferințelor circulatorii de la nivelul picioarelor.

Cauza: insuficiența venoasă cronică

Insuficiența venoasă cronică este o afecțiune din ce în ce mai frecventă în prezent, fiind întâlnită la aproximativ 50% din populația globului, respectiv la 32% dintre români. [1] Cele mai afectate sunt femeile, estimându-se că dintre persoanele cu boală venoasă cronică, aproximativ 80% sunt femei, iar 20% – bărbați, potrivit studiului internațional VeinConsult, în care au fost incluși peste 91.500 de pacienți din 20 de țări, printre care și România.
Insuficiența venoasă cronică are simptome variate, de la cele mai simple, cum sunt senzațiile de picioare dureroase, grele, umflate sau „neliniștite”, până la complicații ce pot afecta serios calitatea vieții persoanelor afectate, precum varicele, tromboflebita superficială sau profundă.
Factorii de risc pentru boala venoasă cronică sunt: statul prelungit în picioare (ortostatismul), schimbările climatice (căldura, presiunea atmosferică, frigul), sedentarismul, imobilizarea prelungită, sarcina și perioada post-partum, utilizarea contraceptivelor orale, obezitatea, fumatul și nu în ultimul rând moștenirea genetică (50-80% din cazurile de varice primare sunt transmise genetic).

8 reguli de aur pentru picioare sănătoase

Tratamentul insuficienței venoase cronice este complex și depinde de stadiul manifestărilor clinice. În stadiul incipient, măsurile preventive ce țin de evitarea factorilor de risc și aplicarea unor tratamente locale pot încetini semnificativ evoluția bolii.
Iată 8 reguli ce trebuie respectate pas cu pas:

  1. Optați pentru încălțăminte confortabilă și cu toc mijlociu (4-5 cm); evitați îmbrăcămintea călduroasă și strâmtă.
  2. Efectuați gimnastică medicală dimineața și seara, mergeți pe jos, cel puțin 2-3 km pe zi, după aplicarea contenției elastice la nivelul gambelor, practicați periodic sporturi precum înotul, ciclismul.
  3. Dormiți cu gambele ridicate la 5-15 cm față de restul corpului (clinostatism), deoarece favorizează circulația de întoarcere venoasă; medicii spun că aceasta este cea mai ușoară, dar cea mai eficientă terapie, cu toate că de multe ori este neglijată sau subestimată.
  4. Alături de poziția clinostatică, medicii recomandă tratamentul local compresiv, cu contenție elastică, realizat prin purtarea de ciorapi sau feșe elastice, care previn staza venoasă.
  5. La sfârșitul fiecărui duș, faceți un scurt hidromasaj cu apă rece numai la nivelul gambelor, cu mișcări ascendente, de jos în sus.
  6. Nu stați picior peste picior și nici cu picioarele încrucișate.
  7. Evitați pe cât posibil expunerea la soare, iar în sezonul rece protejați-vă de frig și umezeală. Petreceți vacanța în zone de munte sau deal, nu la mare, sau optați pentru efectuarea unui tratament balnear adecvat.
  8. Mâncați multe fructe și legume, alimente bogate în vitamina E (cereale integrale, nuci, migdale, fistic) și vitamina C; beți suficient de multă apă, evitați alcoolul și fumatul.

Un tratament local inovator

Potrivit medicilor, tratamentul local este esențial pentru completarea regulilor privind stilul de viață, menționate anterior. Studiile arată că administrarea locală de heparină sodică lipozomală poate reduce în mod semnificativ simptomele neplăcute ale sindromului picioarelor grele și poate preveni apariția cheagurilor de sânge (trombi), o complicație frecventă a insuficienței venoase cronice. Heparina este o substanță cu proprietăți anticoagulante. Înglobată în niște molecule numite lipozomi, heparina pătrunde mai bine în straturile profunde ale pielii și are un efect anticoagulant mai îndelungat datorită eliberării gradate a heparinei din lipozomi. Acest sistem original de transport al heparinei – lipozomal – face posibilă penetrarea cu ușurință a stratului cornos și pătrunderea în microcirculație a întregii cantități de heparină administrată. În plus, este ușor de aplicat local, prin pulverizare, fără să necesite masaj.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

20 de minute ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

50 de minute ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

o oră ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

2 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

2 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia