Plan roșu activat pe A 1. Un accident grav a avut loc, astăzi, pe Autostrada A1, la kilometrul 50, pe sensul București-Pitești. Trei TIR-uri și cinci mașini au fost implicate într-un grav accident. Opersoană decedată și alte opt au fost rănite.
În urma coliziunii o persoană a murit și alte opt au fost rănite. La nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție, a anunţt Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Trei victime sunt încarcerate și salvatorii încearcă la această oră să îi scoată din mașini și să le acorde primul ajutor, potrivit Antena 3.
Accidentul a avut loc în jurul orei 14:20, în dreptul localității Corbii Mari. Intervenția salvatorilor a fost cerută la ora 14:24, iar Planul Roșu de Intervenție a fost activat la ora 14:35.
De la ISU Dâmbovița au fost alocate 1 mașină de stingere, 3 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ.
Totodată, în sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.
Garda de Intervenție Potlogi intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Titu acționează cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
În sprijin se deplasează și o autospecială de stingere de la Detașamentul Găești, un echipaj SMURD de la Garda Vișina, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița și un echipaj UTIM, potrivit sursei citate.