Categories: Stil de viaţă

Povestea de viață sănătoasă a unei bucureștence ovo-lacto-vegetariane

La 35 de ani, Ana-Maria a renunțat la carne. Însă mănâncă pește, ouă și lactate de capră și își alege alimentele cu grijă de la supermarket, din piață și de pe net

Alimentația sănătoasă devine o precupare pentru un număr din ce în ce mai mare de români. Ana-Maria (35 ani, din București) este un exemplu de invidiat. Pasionată de nutriție, după mai mulți ani de documentare serioasă, a ajuns să știe ce anume să mănânce pentru a fi suplă și plină de vitalitate, dar și cum să-și drămuiască timpul astfel încât sportul să facă parte cât mai mult din viața ei.
„Dintotdeauna am simțit că nu vreau să mănânc carne. Îmi amintesc niște episoade din copilărie când ai mei mă forțau să mănânc carne și eu, până s-au prins ei, mă duceam la toaletă în timpul mesei și o scuipam în WC. De când am putut să decid pentru mine, am renunțat treptat la carne. Și în anii dinainte de a deveni pesco-ovo-lacto-vegetariană mâncam rar carne, cel mai mult de Sărbători. Însă și atunci, carnea provenea de la animale crescute în gospodărie, ca pe vremuri”, explică Ana-Maria. Despre mezeluri nici nu se pune problema. A renunțat la ele acum 15 ani. Tot atunci a renunțat la băuturile carbogazoase dulci.
Celor care fac rabat de la alimentele de calitate și preferă să investească în alte lucruri, Ana-Maria le atrage atenția că de la sănătatea lor fac, de fapt, rabat.
Meniu pentru micul dejun: băutură cu clorofilă, lapte eco
Meniul zilnic al  Anei-Maria este ovo-lacto-vegetarian, la care se adaugă peștele, o dată sau de două ori pe săptămână.
Nu bea cafea, ci își începe ziua cu o băutură cu clorofilă, preparată dintr-un pahar cu apă plată, zeama de la jumătate de lămâie și o linguriță de pulbere de grâu verde sau de lucernă. „Este o băutură excelentă, pentru că este mineralizantă, detoxifiantă și energizantă. O beau pe stomacul gol”, spune Ana-Maria.
Ea respectă regula celor trei mese și două gustări zilnice. Așadar,  nu sare niciodată peste micul dejun, ba, dimpotrivă, are grijă să fie consistent. „În unele zile optez pentru un musli cu cereale integrale și fructe eco cu puțin lapte de soia fără zahăr. Cerealele din acest produs, pe care îl prefer majorității musliurilor din comerț care au un conținut mare de zahăr, sunt prelucrate printr-un procedeu special, provenind din germeni de grâu, orz, ovăz, secară. Or, despre germeni se știe că au o valoare nutrițională sporită”, mai spune Ana-Maria.
Altă opțiune pentru micul dejun: două ouă fierte, moi, cu puțină sare și apoi, la distanță de cel puțin jumătate de oră, fructe, banane, mere ori fructe de sezon, fiind întotdeauna atentă la combinarea alimentelor. Ceaiurile de toate felurile, de obicei neîndulcite ori îndulcite cu puțină miere, completează prima masă a zilei.
Regulă de bază: nu cumpără nimic fără să citească eticheta
De altfel, tânăra mărturisește că nu achiziționează niciodată un nou produs fără să citească cu atenție eticheta. „Este foarte important ca produsul să nu conțină conservanți, coloranți, așa-numitele E-uri. De asemenea, evit alimentele cu mult zahăr și care conțin margarină”, precizează tânăra.
Masa de prânz:legume și paste integrale
Prânzul se compune în mare parte din preparate de legume. Salata de hrișcă cu legume poate fi o variantă. Acestea din urmă (broccoli, fasole verde, conopidă, varză) sunt, de regulă, consumate crude, în salate ori pregătite la abur. Salatele de verdețuri nu lipsesc nici ele, cu puțină brânză de capră sau cu puțin somon marinat. „Celelalte tipuri de lactate produc aciditate în organism și, prin metabolizare, favorizează eliminarea calciului, deși noi am crescut cu ideea că avem nevoie de calciu pentru a avea oase puternice”, argumentează tânăra.
Altă variantă de meniu pentru prânz este cel compus din paste integrale cu diverse sosuri și cu legume. „Ador pastele, despre cele integrale e vorba. Pâine consum doar dacă este din făină integrală, dar și așa rar”. Cina este compusă din supe-cremă de legume ori cam din aceleași feluri ca la prânz. Gustările constau, de obicei, în fructe.
La sală, cât mai frecvent
Sportul este nelipsit din programul ei de viață. De cinci ori pe săptămână, după job, timp de o oră-două merge la sală, dar nu pentru a trage de fiare. „Fac tot felul de clase de tip aerob, spinning, kangoo jumps, le alternez cu exerciții cu greutăți și cu clase pentru flexibilitate, cum sunt cele de pilates ori de yoga și măcar o dată pe săptămână merg la înot”.
Cu un asemenea regim de viață, Ana-Maria nu doar că arată mai tânără, dar se și simte foarte bine.

Recent Posts

Pericardita sau „apa la inimă”

Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului, numele dat membranei care învelește inima. Acest țesut de forma…

2 minute ago

Ce poţi să faci cu OUĂLE rămase de la sărbătorile pascale. 6 REŢETE savuroase

După sărbătorile Pascale, mulți dintre noi rămân cu o mulțime de ouă fierte neconsumate. În…

22 de minute ago

Patru cutremure într-o zi. Ce cartiere din București sunt mai sigure

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marţi seară, în judeţul Buzău, la o adâncime…

43 de minute ago

Cel mai frumos loc de pe litoralul românesc. Stațiunea unică în Europa de care mulți români nici nu au auzit

Una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc nu a fost încă descoperită…

o oră ago

Un medic de 84 de ani, participant la competiții sportive. Schimbarea pe care a făcut-o la 40 de ani i-a îmbunătățit viața considerabil

Secretul longevității. Joseph Maroon, medic neurochirurg la Centrul Medical al Universității din Pittsburgh și colaborator…

o oră ago

Cum poți obține banii din Pilonul 2 de pensii de la o rudă decedată. Poți primi toată suma în 10 zile

Cum poți obține banii din Pilonul 2 de pensii de la o rudă decedată. Banii…

2 ore ago

Citeste si: