Categories: Ştiri sănătate

Prima victimă de gripă printre copii – o fetiţă de doar 4 ani cu febră de 41 de grade

O fetiţă în vârstă de 4 ani din Prahova, care a ajuns la camera de gardă cu febră peste 41 de grade, a decedat la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Medicii au încercat să o salveze, însă nu au reuşit.

Mama le-a transmis doctorilor că fetiţa era cu febră mare de mai multe zile. Când a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase cu convulsii febrile, avea 41 temperatura. Medicii, care au constatat că starea copilei este mult prea gravă, au cerut de urgenţă transferul spre Spitalul Judeţean Ploieşti.

Prima victimă de gripă printre copii

Când a ajuns la unitatea sanitară din Ploieşti, personalul de la camera de gardă a încercat minute în şir să o resusciteze, însă din păcate a fost prea târziu, potrivit observatornews.ro. Medicii spun că bronhiile fetiţei erau atât de încărcate încât a intrat în insuficienţă respiratorie, iar mama a ajuns prea târziu pentru a se mai putea face ceva.

Fetiţa nu avea alte afecţiuni care să-i agraveze boala, încă era în monitorizarea medicului de familie pentru un posibil diagnostic de autism.

În copndiţiile exploziei cazurilor de gripă, medicii sfătuiesc părinţii să evite colectivităţile în această perioadă, iar dacă văd o agravare rapidă a gripei, să se prezinte la camera de gardă.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

În acest sezon au fost înregistrate 16 decese din cauza gripei, 10 doar în ultima săptămână. În total, până acum au fost înregistrate peste 4.100 de cazuri de gripă, iar aproape 73.000 de persoane au fost diagnosticate cu infecţie respiratorie numai în prima săptămâna a acestui an.

Măsuri de protecţie împotriva virozelor respiratorii

  • vaccinarea antigripală
  • spălarea frecventă a mâinilor
  • izolarea voluntară la domiciliu, dacă apar simptome de gripă
  • aerisirea încăperilor
  • evitarea aglomerației

Recent Posts

Horoscop 14 mai. Oportunități neașteptate pentru Berbeci. Leii ar trebui să facă un pas în spate

Horoscop 14 mai. Este o zi excelentă pentru Vărsători, care au relații minunate cu toți…

23 de minute ago

Cercetătorii au descoperit de ce fumătorii iau rapid în greutate atunci când se lasă de fumat

Fumătorii care intenționează să renunțe sunt adesea îngrijorați de creșterea în greutate care vine la…

53 de minute ago

Ce trebuie să știi înainte de o mamografie. Un radiolog explică cum să te pregătești cel mai bine

Ce să știi despre mamografie. De ce este important să faci o mamografie de rutină…

o oră ago

Ce este insuficiența hepatică. De ce apare și care sunt semnele revelatoare

Ce este insuficiența hepatică. Ficatul este cel mai mare organ din corpul uman și servește…

2 ore ago

Ce sume de bani mai încasează ucrainenii refugiați din România, de la 1 mai. Ce condiții trebuie să îndeplinească

După începerea războiului în februarie 2022, ucrainenii au fost nevoiți să fugă din calea bombardamentelor.…

2 ore ago

Grăsimea de pe brațe ar putea prezice riscul de fracturi ale coloanei vertebrale, la persoanele de peste 50 de ani

Măsurarea masei totale de grăsime din brațe ar putea ajuta la prezicerea riscului de fracturi…

3 ore ago

Citeste si: