Sari la conținut

Prima victimă de gripă printre copii – o fetiţă de doar 4 ani cu febră de 41 de grade

Spitalizare copil
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
fetita de 10 ani, in coma

O fetiţă în vârstă de 4 ani din Prahova, care a ajuns la camera de gardă cu febră peste 41 de grade, a decedat la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Medicii au încercat să o salveze, însă nu au reuşit.

Mama le-a transmis doctorilor că fetiţa era cu febră mare de mai multe zile. Când a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase cu convulsii febrile, avea 41 temperatura. Medicii, care au constatat că starea copilei este mult prea gravă, au cerut de urgenţă transferul spre Spitalul Judeţean Ploieşti.

Prima victimă de gripă printre copii

Când a ajuns la unitatea sanitară din Ploieşti, personalul de la camera de gardă a încercat minute în şir să o resusciteze, însă din păcate a fost prea târziu, potrivit observatornews.ro. Medicii spun că bronhiile fetiţei erau atât de încărcate încât a intrat în insuficienţă respiratorie, iar mama a ajuns prea târziu pentru a se mai putea face ceva.

Fetiţa nu avea alte afecţiuni care să-i agraveze boala, încă era în monitorizarea medicului de familie pentru un posibil diagnostic de autism.

În copndiţiile exploziei cazurilor de gripă, medicii sfătuiesc părinţii să evite colectivităţile în această perioadă, iar dacă văd o agravare rapidă a gripei, să se prezinte la camera de gardă.

gripa
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

În acest sezon au fost înregistrate 16 decese din cauza gripei, 10 doar în ultima săptămână. În total, până acum au fost înregistrate peste 4.100 de cazuri de gripă, iar aproape 73.000 de persoane au fost diagnosticate cu infecţie respiratorie numai în prima săptămâna a acestui an.

Măsuri de protecţie împotriva virozelor respiratorii

  • vaccinarea antigripală
  • spălarea frecventă a mâinilor
  • izolarea voluntară la domiciliu, dacă apar simptome de gripă
  • aerisirea încăperilor
  • evitarea aglomerației
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel