Categories: Ştiri sănătate

Primul medic care a recunoscut că a luat șpagă de la pacienți. Mita consta în alimente de la țară, băutură și bani

Din cuprinsul articolului

Medicul Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” a fost condamnat la 3 ani de închisoare, suspendare, pentru luare de mită și îi vor fi confiscați circa 736.000 de lei, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, scrie G4Media.

În plus, lui Paleru, medic primar chirurgie toracică, i s-a interzis ca, timp de 2 ani și 6 luni de la momentul deciziei definitive de condamnare, să exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate de pe teritoriul României și trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile.

În același dosar a fost inculpat și medicul Cornel Petreanu, ambii fiind arestați preventiv în toamna trecută, în timp ce alți șase inculpați au fost puși sub control judiciar.

Sursă foto: Observator / Doi dintre cei mai cunoscuţi medici în chirurgie toracică din România sunt acuzaţi că au luat mită de la pacienţi zeci de mii de euro

Potrivit sursei menționate,în acordul de recunoaștere a vinei, înregistrat la începutul lunii ianuarie, pe lângă bani, Paleru a primit drept mită produse alimentare și băuturi alcoolice, însă medicul a declarat, la momentul judecării cererii de arestare preventivă, că a considerat banii și produsele ca pe niște ”gesturi de recunoștință” și nu a condiționat actul medical de primirea lor, în ciuda faptului că Parchetul de pe lângă Tribunalul București susținea că banii și bunurile primite șpagă erau ”în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirugicale).”

În acordul de recunoaștere, procurorul de caz a enumerat detaliat 32 de șpăgi încasate de Paleru în perioada aprilie 2022-iunie 2023, precum și, în unele situații, distribuirea mitei către alte cadre medicale.

Astfel, șpăgile sub formă de bani au avut sume cuprinse între 200 și 3.000 de lei, dar și miere, cârnați de Pleșcoi, găină congelată, brânză, suc de roșii, vin de țară, coniac, whisky și pălincă.

Peste 700.000 de lei confiscați

În plus, prin acordul de recunoaștere, s-a dispus confiscarea specială de la Paleru a sumei de 21.950 de lei, precum și confiscarea extinsă a sumei de 704.944,30 lei.

Astfel, cu ocazia cercetărilor, procurorii au anunțat că, în urma efectuării investigațiilor financiare, au rezultat diferențe semnificative între veniturile licite și bunurile dobândite în ultimii 5 ani de către patru dintre medicii vizați de cercetări, printre care Paleru.

Pentru aceștia, au fost emise ordonanțe de instituire a măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale și a confiscării extinse, suma totală fiind de câteva milioane de lei.

În acest dosar au mai încheiat acorduri de recunoaștere și doi medici rezidenți, Jan Palade și Alexandru Graur. Toate cele trei acorduri se află pe rolul Tribunalului București.

Recent Posts

Previziunea lui Carmen Harra pentru Florin Piersic: El este codificat cu cifra 11

Carmen Harra și-a exprimat în mod public sprijinul pentru Florin Piersic. Deși marele actor este…

28 de minute ago

Andrei Caramitru: „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net, e doar eșecul tău”

Un renumit economist român a declanșat furia opiniei publice imediat după ce a susținut că…

58 de minute ago

Zodia care va avea o cumpănă până pe 17 Mai. Apare o situație bulversantă

Mihai Voropchievici susține că o zodie se va confrunta cu probleme, pe când alți nativi…

o oră ago

Românii care primesc cei mai mulți bani la pensie după recalculare. Trebuie să fi muncit în aceste domenii

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a adus clarificări referitoare la criteriile în funcție de care unii…

2 ore ago

”Trăiește și învață + Învață să trăiești ”, campanie Euromelanoma. Program suport oferit de către SRD pentru pacienții cu cancer de piele

Intrat în tradiția marilor campanii internaționale de prevenție medicală, proiectul grupului Euromelanoma privind aspectele de…

2 ore ago

Preotul mort operat de profesorul Mircea Beuran. Caz uluitor: „La 3-4 zile după operaţie, a deschis ochii şi a început să vorbească cu noi”

De-a lungul a patru decenii, prin mâna și bisturiul chirurgului Mircea Beuran au trecut nenumărate…

2 ore ago

Citeste si: