Categories: Ştiri sănătate

Procesul de dopaj al Simonei Halep ia o întorsătură de proporții! Decizia ITA de 8 pagini: „Jucătorul s-a bazat pe declarațiile medicilor!”

Procesul de dopaj al Simonei Halep ia o întorsătură de proporții! Sportiva WTA în vârstă de 31 de ani încheia anul cu o veste bună în procesul ce o așteaptă cu Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), după ce a picat un test antidoping la US Open 2022.

Acuzatorii Simonei Halep au întocmit un document amplu, de 8 pagini, într-un caz de dopaj similar, cel al tenismenului Fernando Verdasco, care a scăpat cu o pedeapsă de numai două luni, în condițiile în care pedeapsa maximă putea ajunge la doi ani.

Astfel, ITIA a dat publicității pașii pe care i-a făcut spaniolul Fernando Verdasco pentru a-și dovedi nevinovăția.

„Jucătorul a afirmat că nu a intenționat să trișeze și că metilfenidatul din urină a fost rezultatul ingerării unui medicament care conținea metilfenidat prescris de medicul său pentru a trata ADHD (tulburare de hiperactivitate și deficit de atenție). În sprijinul explicației sale, jucătorul s-a bazat inclusiv pe declarațiile medicilor săi”, au precizat reprezentanții ITIA.

Documentul de 8 pagini a fost publicat mai jos, pe contul de twitter al reputatului jurnalist de tenis Ben Rothenberg.

Ben Rothenberg, același jurnalist american care a anunțat suspendarea Simonei Halep, și-a exprimat uimirea după ce acuzatorii de la ITIA au întocmit un document de 8 pagini în cazul lui Fernando Verdasco:

„Decizia ITIA de opt pagini privind testul pozitiv al lui Fernando Verdasco a fost scoasă! Interesant este că, după afirmația sa, a fost invitat să solicite o excepție de uz terapeutic retroactivă (mi-ar plăcea să știu cât de comune sunt acestea), care a fost respinsă de ITIA, dar a făcut apel la WADA”, a precizat Rothenberg.

Dana Safta, specialistul ORL care a colaborat cu Simona Halep, i-a luat deja apărarea public sportivei!

Conform medicului Simonei, campioana tenisului lua zilnic Euthyrox 50mcg și o pastilă anticoncepțională. Totodată, Dana Safta a exclus varianta ca sportiva să fi luat intenționat Roxadustat, deoarece ar fi avut probleme în timpul operației la nas, pe care a făcut-o recent.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

3 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

4 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

4 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

5 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

5 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

6 ore ago

Citeste si: