Din cuprinsul articolului
Creștere de 50% a vânzărilor de suplimente în prima jumătate a anului 2025, susținută de expansiunea internațională și investițiile în dezvoltare, a unuia dintre cei mai longevivi și importanți producători de suplimente alimentare din România.
Cosmo Pharm a înregistrat o creștere de 50% a vânzărilor în primele șase luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2024.
Evoluția vine pe fondul interesului crescut al consumatorilor pentru soluții naturale și eficiente de susținere a sănătății, dar și al extinderiicompaniei pe piețele internaționale și al investițiilor în infrastructura de producție și cercetare.
Compania și-a menținut direcția de dezvoltare într-un ritm susținut, consolidându-și prezența în piețe strategice precum China, Vietnam și Emiratele Arabe Unite, alături de țările din Europa de Vest.
Listarea produselor pe platforme internaționale precum Amazon a facilitat accesul rapid și convenabil al consumatorilor globali la portofoliul COSMO PHARM.

Topul celor mai căutate suplimente în prima jumătate a anului 2025
În topul celor mai căutate suplimente în această perioadă s-au aflat produsele destinate sănătății neurocerebrale și longevității, cu o contribuție de 52% din vânzări.
Un aport semnificativ l-au avut și suplimentele lipozomale, care au generat 23% din vânzări, urmate de suplimentele pentru detoxifiere, cu un procent de 13% și cele pentru fertilitate și potență cu 10%.
„Rezultatele din primele șase luni ale anului reflectă trendul ascendent al interesului pentru suplimente premium, cu ingrediente sigure, validate științific și formule inovatoare, precum cele lipozomale. Consumatorii sunt tot mai informați și mai orientați spre prevenție.
Misiunea noastră este să le oferim soluții de sănătate adaptate stilului de viață modern – sustenabile, eficiente și accesibile”, a declarat Alina Birău, Director Comercial al Cosmo Pharm.
Pentru a susține ritmul accelerat de dezvoltare națională și internațională, compania se află un amplu proces de extindere a capacității de producție cu 40–50% a fabricii din Ilfov.
Un pas major în acest proces a fost inaugurarea unui laborator ultramodern, rezultat al unei investiții de 2 milioane de euro, care va permite lansarea de noi formule inovatoare.
Cosmo Pharm deține cea mai extinsă gamă de formule lipozomale
Tot în această etapă, compania a obținut certificarea internațională Good Manufacturing Practices (GMP). A devenit astfel prima și singura fabrică din România dedicată exclusiv producției de suplimente alimentare recunoscută de o autoritate globală, o validare a standardelor de calitate și siguranță aplicate în întreg procesul de producție.
Compania oferă consumatorilor una dintre cele mai variate selecții de suplimente naturale din România, cu un portofoliu de peste 200 de produse, dintre care 70 sunt mărci înregistrate.
Printre acestea se regăsește și cea mai extinsă gamă de formule lipozomale, recunoscute pentru absorbția rapidă și eficiența terapeutică superioară. Produsele sunt disponibile în marile lanțuri farmaceutice, în magazinul propriu online, precum și în rețeaua Notino.
Pentru anul 2025, compania își propune o creștere de 45% a cifrei de afaceri, o majorare cu 20% a exporturilor, precum și o creștere a cotei de piață interne cu 15–20%.
În următoarele 12 luni, compania are în vedere și extinderea prezenței pe platformele internaționale Notino, ca parte a strategiei sale de dezvoltare globală.