Categories: Expertul zilei

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel: „Am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură.” Ce s-a descoperit?

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a făcut dezvăluiri despre rezultatele unor teste pe oameni vaccinați anti-Covid cu prima doză. 

„Am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură, chiar înainte de a doua administrare aveau anticorpi protectori. E de așteptat ca a doua doză să consolideze răspunsul la virus.

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, optimist în privința vaccinului

După a doua doză, la șapte zile, putem fluiera liniștiți că nu mai suntem la risc de a dezvolta infecții severe. Acest vaccin pe care l-am făcut ne protejează pentru toate tulpinile care sunt în circulație în acest moment. Pandemia se prezintă ca o cometa. Știm ca are o coadă lungă, la fel ca cea a pandemiei”, a explicat dr. Adrian Streinu-Cercel, potrivit protv. 

Medicul nu a fost atât de optimist când a venit vorba de măștile de protecție. El susține că vom fi nevoiți să le purtăm sigur până în 2020. Motivul: „Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos, e posibil să luăm virusul și să îl dăm celor care nu sunt imunizați”.

Recent Posts

Bonă reținută în București. Părinții au filmat-o când le agresa copilul de un an

Bonă reținută în București. O femeie care avea grijă de un băiețel de un an…

20 de minute ago

ACEASTĂ dietă extrem de populară reduce anxietatea și stresul la adulții în vârstă

Anxietatea și stresul la adulții în vârstă ținute sub control cu ajutorul dietei. Dieta mediteraneană…

o oră ago

Trei zodii vor trage lozul cel mare în IUNIE. Au parte de câștig toate planurile: noroc, bani, dragoste, călătorii

Luna iunie va fi o lună perfectă pentru acești nativi, care își vor împlini în…

2 ore ago

Vestea bună a zilei! Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc pe sticlă. Unde îi vom putea vedea din nou și când

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu revin la TV. Vești excelente pentru fanii celor trei chefi care…

2 ore ago

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale și sănătatea inimii. Lidia Fecioru: „Dimineața și seara, 5 minute”

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale. Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu hipertensiunea…

3 ore ago

Citeste si: