Categories: Ştiri sănătate

Raed Arafat despre imunitatea în masă: „Nu există nicio dovadă că se va ieși de sub imunitate”

Raed Arafat a fost invitat în cadrul emisiunii „Ochii pe mine”, moderată de către Vlad Craioveanu. Arafat a comentat cu această ocazie situația în care se regăsește HoReCa, ce implică redeschiderea școlilor și a restaurantelor, dar și campania de vaccinare, respectiv capacitatea de imunizare în masă a populației.

Raed Arafat, despre posibila redeschidere a restaurantelor:

„Ieri și astăzi într-adevăr a fost scădere. Dacă mâine această scădere rămâne consistentă, înseamnă că se va întruni Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiul București și va stabili intrarea în scenariul galben care este cel între 1,5 și 3 la mie. Asta înseamnă că restaurantele, cinematografele, cafenelele și teatrele vor putea să funcționeze cu capacitate de 30%.”

Raed Arafat, scenariul pentru oamenii din HoReCa:

„Din păcate, asta este o situație… Scenariul este pentru a implementa unele măsuri de sănătate publică, de protecție, de prevenire, când intrăm într-un scenariu mai rău.”

„Dacă acum suntem în scădere se va intra în scenariul galben, dacă ajungem la verde, în verde, dar dacă ne întoarcem la roșu și rămâne 48 de ore roșu și vedem că este o situație în creștere a numărului infecțiilor, atunci da, se va întoarce la o aplicare a prevederilor scenariului se întoarcem la aplicarea scenariul roșu. Asta s-a întâmplat și în alte țări și se întâmplă la noi. Și după cum vedeți România stă mai bine în acest moment. Asta nu înseamnă ca va rămâne mai bine. Vedeți ce se întâmplă în Marea Britanie, Irlanda, Franța.”

Raed Arafat, despre importanța imunizării:

„Nu, în momentul în care ajungem la un procent mare din populație vaccinată, acestea poate că intră sub control. Asta este și motivul pentru care se dorește să se ajungă la un procent de 60-70% de populație vaccinată.”

„Suntem la începutul campaniei de vaccinare. România nu stă rău comparativ cu alte țări. Dar suntem dependenți de numărul dozelor care se primesc. Acuma, primim de la Pfizer, urmează să intre dozele de la Moderna și bineînțeles așteptăm autorizarea la Astra Zeneca și Față de Moderna și Pfizer, Zeneca nu are nevoie de condiții de lanț de frig la – 20 de grade cum sunt celelalte două vaccinuri.”

Raed Arafat, despre creșterea numărului de persoane vaccinate:

„Este creștere, zilnic avem o creștere în numărul persoanelor și deja am depășit un sfert de milion de persoane vaccinate. Între început și între ieri, de exemplu, suntem de la 10.000 suntem la aproape 30.000 de persoane vaccinare.”

„Noi încercăm la nivelul DSU și al MAI să asigurăm continuitatea existenței materialelor logistice de care este nevoie. Și astăzi aducem, împreună cu Ministerul Apărării, o cantitate de seringi care să intre la toate centrele de vaccinare ca să nu fie nicio întrerupere.”

Read Arafat, recomandări la precauție:

„E încă de recomandat să fim precauți și să nu sărim la toate, să spunem totul este normal. Și, atenție, nu este totul normal și riscul de răspândire este încă destul de mare. Și lumea trebuie să înțeleagă că singura modalitate prin care să menținem controlul situației, cât de cât, este prin mască, prin măsurile de protecție, prin distanțare. Astea sunt modalitățile care ne permit să controlăm situația.”

Raed Arafat explică dacă se mai fac sau nu teste:

,,Există testele care se fac pe PCR, mai există câteva mii de teste pe zi care se fac pe bază de teste de antigen, teste rapide care se fac în unitățile medicale, pe lângă ce face populația singură, cumpărând de la farmacii. Acuma, dacă era numărul testelor scăzut și numărul cazurilor totuși în creștere, dar invizibilă, am fi văzut impactul la nivelul spitalelor și la nivelul secțiilor de terapie intensivă.”

Raed Arafat: „Clar că sunt mai multe cazuri decât se raportează. Pentru unii se autotestează, știu că sunt pozitivi, se autoizolează, în cazul cel mai fericit. Alții sunt pozitivi, dar sunt asimptomatici și poate chiar se plimbă printre oameni. Dar, totuși, nu putem vorbi de o situație care duce la creșterea indicatorilor pe terapie intensivă, pe cazurile internate, fără să avem un număr important de cazuri.”

Vlad Craioveanu: „Medicul Virgil Păunescu, ce a fost invitat și dânsul la noi, spunea:

„Dacă nu grăbim vaccinarea, vor începe să iasă de sub imunizare cei vaccinați în prima linie”.

Ce se va întâmpla dacă nu vom reuși să imunizăm 60-70% într-un timp cât mai scurt?”

Raed Arafat: „Nu există nicio dovadă că se va ieși de sub imunitate pentru că, totuși, la acest moment, nu există clar care este limita imunității la vaccinuri și știm că din momentul în care au început să le testeze până acuma imunitatea persistă. Știm bine că cel puțin, câteva luni de zile, această imunitate va persista și poate că va merge mult mai mult cu cât studiile continuă în următoarea perioadă.”

Sursa: AlephNews.ro

Recent Posts

HOROSCOP iunie 2024. Veşti BUNE pentru toate zodiile!

Astrologii anunţă că prima lună a verii vine cu vești bune pentru toate semnele zodiacale.…

30 de minute ago

10 PROFEŢII cutremurătoare făcute de călugărul RASPUTIN. Viziune despre al Treilea Război Mondial

Celebrul profet rus Grigori Rasputin a fost renumit pentru puterile sale supranaturale şi vindecările  miraculoase,…

50 de minute ago

Semnal de alarmă: schimbările climatice agravează depresia și schizofrenia!

Oamenii de știință din Marea Britanie reiterează într-un nou studiu publicat în revista The Lancet…

o oră ago

Pilonul II de pensii: cum și când se pot retrage banii. Radu Crăciun – preşedinte APAPR: Creşterea valorii activelor se va accelera

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au trimis zilele acestea scrisoarea anuală de…

2 ore ago

7 obiceiuri care te vor ajuta să atingi iubirea de sine. Pentru o viață împlinită, învață cum să te iubești pe tine

În ultimii ani, sănătatea mintală și sănătatea emoțională au devenit subiecte populare de conversație. Tot…

2 ore ago

Perfecționismul și vulnerabilitatea la depresie

Se consideră că anumite caracteristici dispoziționale specifice predispun indivizii la depresie. Un astfel de factor…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar