Rafila: Avem 1,5 milioane de pacienţi cu diabet. Prevenţia trebuie să înceapă din copilărie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, la conferinţa dedicată Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat – „Maraton în Diabet”, că 11,6 % dintre români au diabet şi că 2,5 miliarde de lei au fost alocate pentru tratamentul şi monitorizarea acestei boli în România, pentru cei aproape 1,5 milioane de pacienţi.

Ministrul a afirmat că este o problemă care trebuie să facă obiectul politicilor de sănătate şi că prevenţia trebuie să înceapă din copilărie, iar acest lucru se poate face prin educaţie pentru sănătate în şcoala românească, începând din ciclul primar, continuând cu gimnaziul şi liceul.

 

Ministrul a afirmat că una dintre cele trei patologii majore din domeniul bolilor netransmisibile care afectează sănătatea oamenilor este diabetul, alături de bolile oncologice şi cele cardio-vasculare şi reprezintă majoritatea cazurilor de boală cronică şi majoritatea cazurilor de deces înregistrate la nivel global şi nici ţara noastră nu face excepţie.

„11,6% dintre concetăţenii noştri au această afecţiune”

„Astăzi este o zi care marchează preocuparea publică legată de una dintre cele trei patologii majore din domeniul bolilor netransmisibile care afectează sănătatea oamenilor. Diabetul, alături de bolile oncologice şi de bolile cardio şi cerebrovasculare, reprezintă majoritatea cazurilor de boală cronică şi majoritatea cazurilor de deces înregistrate la nivel global şi, bineînţeles, că nici ţara noastră nu face excepţie.

Cifrele pe care le vedem şi care sunt sigur preocupante: 11,6% dintre concetăţenii noştri au această afecţiune. Este o cifră importantă, resursele alocate sunt şi ele importante – 2,5 miliarde de lei alocate pentru tratamentul şi monitorizarea acestei boli în România, aproape 1,5 milioane de pacienţi, şi este clar că discutăm despre o problemă care trebuie să facă obiectul politicilor de sănătate”, a spus Rafila, la evenimentul de informare şi conştientizare intitulat „MARATON în DIABET”.

Potrivit Agerpres, ministrul Sănătăţii consideră că prin politici publice de informare şi prevenţie poate fi oprită creşterea numărului pacienţilor cu diabet din România.

„Facem estimări legate de creşterea numărului de cazuri, facem estimări legate de necesitatea creşterii resurselor alocate persoanelor care au diabet, deviza acestei zile este „Controlează-ţi diabetul” şi nimeni nu spune nimic despre cum să facem astfel încât să oprim această creştere. Eu cred că ea poate fi oprită printr-o politică publică adecvată. Trebuie să ne concentrăm asupra politicilor care să ducă la reducerea cazurilor de diabet.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Până la urmă ce este diabetul? Este o boală care, cu excepţia diabetului zaharat de tip I, este consecinţa unui stil de viaţă nesănătos. Acest stil de viaţă nesănătos este generat de tradiţii, de obiceiuri sau de publicitate de foarte multe ori.

Consumăm foarte mulţi carbohidraţi şi grăsimi saturate, lucrul ăsta în mod evident duce la tulburări metabolice şi până la urmă diabetul reprezintă o tulburare metabolică profundă, care, netratată, duce la complicaţii şi la deces”, a explicat ministrul.

„Prevenţia trebuie să înceapă din copilărie”

Alexandru Rafila susţine că prevenţia şi informarea publicului ar trebui să înceapă încă din copilărie, prin cursuri în şcoli despre alimentaţie, începând cu ciclul primar. „Cred că politicile publice, fie că se referă la domeniul sănătăţii sau se referă la domeniul alimentaţiei, trebuie să ducă la acest răspuns: informarea.

Eu sunt convins că lipseşte informarea publicului. Nu ştiu câte studii şi câte statistici s-au făcut legat de informarea publicului, legat de modul de alimentaţie, de activitatea fizică. Să vedem cât de informată este populaţia României în ceea ce priveşte modul de prevenire a diabetului şi a complicaţiilor sale. Evident că răspunsul trebuie să vină încă din copilărie.

Este clar că prevenţia trebuie să înceapă din copilărie, iar acest lucru se poate face într-un singur fel – prin educaţie pentru sănătate în şcoala românească, începând din ciclul primar, continuând cu gimnaziul şi mai târziu la liceu, dar cu noţiuni adaptate fiecărei categorii de vârstă. Deprinderile sănătoase se dobândesc în copilărie. Este clar că ne dorim generaţii care să fie cât mai sănătoase, care să aibă nevoie de cât mai puţine servicii medicale, nu de cât mai multe servicii medicale”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Recent Posts

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

o oră ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

2 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

2 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

3 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

3 ore ago

Lipsa acestei vitamine predsipune la demență și insuficiență cardiacă. Aproape jumătate dintre vârstnici au carență

Aproape jumătate dintre persoanele vârstnice se confruntă cu lipsa unei vitamine esențiale pentru creier.  Datele…

3 ore ago

Citeste si: