Categories: Spitale de stat

Rafila reclamă discriminările salariale din sistemul sanitar: Un director financiar într-un mare spital are un salariu mai mic decât asistentul medical

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat duminică seară demersurile făcute pentru a răspunde revendicărilor formulate de angajații din sectorul pe care îl gestionează.

Întrebat despre revendicările sindicatelor din sistemul de sănătate, ministrul a spus: „E normal să existe astfel de revendicări. Eu m-am întâlnit cu toate sindicatele, cele reprezentative din domeniul sanitar (…), cunosc foarte bine revendicările lor. Unele sunt mai vechi.

Lucrul pe care l-am discutat și l-am stabilit, și sper să putem să ne ținem de cuvânt și unii, și alții, este următorul. Sunt trei categorii de revendicări, în primul rând este vorba despre solicitarea lor de a debloca posturile din Sănătate și acest lucru suntem pe cale să îl realizăm”.

„În total, sunt vreo 14.000 de posturi care sunt solicitate ca să fie ocupate, adică chiar pot să vă dau și această cifră, aproape 4.000 la Sănătate, în jur de 10.000 la autoritățile locale. Vom promova cât de curând acest memorandum prin Guvern și atunci, în momentul în care el va fi acceptat de către Guvernul României, se pot organiza concursuri pentru ocuparea acestor posturi”, a declarat Alexandru Rafila la postul B1TV.

Stadiul negocierilor cu sindicatele din Sănătate

„Cea de-a doua revendicare, la care suntem pe punctul de a o soluționa, este vorba de semnarea unui nou contract colectiv de muncă. Am avut discuții timp de câteva luni cu toate sindicatele, s-au finalizat, avem o formă finală a acestui contract colectiv de muncă.

Singurul lucru care mai trebui să se întâmple ca să pot să îl semnez și să existe o viză de legalitate pe el, modificarea prin ordonanță de urgență a numărului de zile de concediu pentru personalul medical (…). Preluăm același număr de zile din vechiul contract și el trebuie precizat și aprobat printr-o ordonanță de urgență”, a continuat el.

„Astea sunt două lucruri care se vor rezolva probabil în cursul acestei săptămâni (…). În plus, încă o revendicare care cred că poate fi soluționată într-un timp relativ scurt este actualizarea valorii tichetelor de masă pentru personalul sanitar și plata tichetelor de vacanță nu din veniturile spitalelor, cum se întâmplă în momentul de față și pentru care există resurse limitate, ci de la bugetul de stat”, a explicat ministrul.

„Un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu”

Oficialul consideră că „problema cea mai complicată” este cea „legată de eventuale creșteri salariale”, dar susține că Ministerul Sănătății a transmis deja către Ministerul Muncii partea sa pentru viitoarea lege a salarizării.

„Gândiți-vă că un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu, în condițiile în care rulează un buget foarte mare, e o mare responsabilitate, e un salariu mai mic decât al unui asistent medical. Nu este normal să existe aceste discriminări”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

4 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

4 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

5 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

5 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

6 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

6 ore ago

Citeste si: