Sari la conținut

Regulă vitală pentru CHIRIAŞI. Ce trebuie să facă pentru a nu plăti amenzi? NU vor mai avea acces la mai multe servicii publice

Sursă foto: Getty Images

Ministerul de Interne atenționează persoanele care locuiesc cu chirie că trebuie să respecte această regulă obligatorie! Măsura este valabilă şi pentru proprietarii locuinţelor închiriate.

Potrivit MAI, orice chiriaş din România este obligat să anunțe adresa unde locuieşte în fapt, altfel riscă să fie amendat şi să nu mai aibă acces la principalele servicii publice. Noua reglementare are scopul de a asigura corectitudinea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor.

10 iunie 2025, termenul limită!

Până pe 10 iunie 2025 persoanele aflate în chirie sau ,,în gazdă” trebuie să anunțe adresa unde locuiesc efectiv pentru a evita sancțiuniile prevăzute de lege. În caz contrar, cei care sunt descoperiți că stau la o adresă pe care nu au declarat-o riscă o amendă între 75 și 150 de lei.

Legea îi obligă și pe proprietarii care găzduiesc persoane fără a declara acest lucru sunt obligați să însoțească noii locatari la Serviciul de Evidență a Populației pentru a-și exprima consimțământul de primire în spațiu.

Sursă foto: Getty Images

Viza de flotant va fi obligatorie

De anul acesta, cei care nu mai locuiesc la adresa din buletin vor trebui să solicite viza de flotant la proprietarul la care stau în chirie sau „în gazdă. Viza de flotant va fi obligatorie pentru accesul la servicii publice, înscrierea copiilor la școală, beneficii sociale și accesul la servicii medicale în altă localitate.

Viza de flotant este un document oficial care atestă reședința temporară a unei persoane într-o altă locație decât cea trecută în buletin. Aceasta este obligatorie dacă persoana locuiește mai mult de 15 zile la o altă adresă, potrivit Realitatea Plus.

Obligațiile chiriașului

Pe lângă drepturile sale, Ghidul chiriașul prevede şi o serie de obligații care trebuie respectate pentru o relație de închiriere armonioasă cu proprietarul locuinşei închiriate, dar şi cu vecinii şi autorităţile locale.

De pildă, chiriașul trebuie să plătească chiria conform termenelor stipulate în contract, în general, la începutul fiecărei luni sau trimestru, după caz. În plus, chiriașul este obligat să mențină bunurile din locuință într-o stare bună de utilizare și să repare daunele provocate de uzura normală. Deteriorările cauzate de utilizarea necorespunzătoare sunt responsabilitatea chiriașului.

La fel de important este ca chiriașul să informeze proprietarul dacă locuința suferă deteriorări care necesită reparații. Lipsa acestei notificări poate duce la pierderea unor drepturi și obligația de a suporta costurile reparațiilor. De asemenea, chiriașul trebuie să permită proprietarului să viziteze locuința pentru inspecții, dar aceste vizite trebuie să fie agreate în prealabil și să nu interfereze cu utilizarea locuinței.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel