sâmbătă, martie 7, 2026
7.1 C
București

Ce religie are, de fapt, Nicușor Dan. Unchiul său rupe tăcerea!

Religia lui Nicușor Dan a fost de mai multe ori pusă sub semnul întrebării, mai ales în timpul campaniei electorale. În martie 2021, la scurt timp după ce a devenit primar al Capitalei, acesta a anunțat că Primăria nu va mai aloca fonduri pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului.

Inițiativa a fost interpretată ca o delimitare de fostele administrații și, pentru unii, chiar ca un semn că nu are o relație apropiată cu religia ortodoxă. Întâlnirile sale cu părintele catolic Francisc Doboș au alimentat și mai mult aceste speculații.

Totuși, unchiul său, Ioan Barbu, a oferit recent o declarație pentru Fanatik care clarifică lucrurile:

Citeste si…

„Nicușor a fost ortodox de când îl știu, și el a fost botezat, la fel copiii lui, se ducea și pe la Patriarhie. Este credincios, dar nu era practicant, se ducea din când în când la biserică, atunci când avea timp. Apoi nu a mai avut, au apărut copiii, problemele cu Primăria. Iar acum, de când e președinte, de-abia o să aibă răgaz să bea un pahar cu apă între atâtea întâlniri câte o să aibă în fiecare zi.”

Unchiul președintelui a menționat că, în ianuarie 2025, când tatăl lui Nicușor Dan a decedat, acesta s-a ocupat personal de organizarea înmormântării și a parastaselor, conform tradiției ortodoxe:

„Acum ne pregătim să-i facem parastas de 6 luni, cred că pe 21 sau pe 22 iulie o să fie. M-a sunat Nicu (Nicușor Dan, n.r.) și mi-a spus că o să vină. A fost și la pomana de șase săptămâni, că și asta e importantă.”

Citeste si…

De ce nu își asumă public Nicușor Dan credința

Într-una dintre rarele sale declarații despre religie, Nicușor Dan a explicat de ce nu face un subiect politic din credința sa:

„Da, cred în Dumnezeu, da, sunt creştin ortodox, da, încerc să-mi educ copiii în această direcție, însă cred că credinţa este ceva intim şi mai cred că s-a abuzat prea mult de asocierea cu Biserica în zona politică. Cred că în momentul în care tu faci politică agăţându-te de Biserică, de fapt, profanezi şi nu faci nici una şi nici alta.”

Președintele a subliniat că și-a botezat copiii și a fost crescut într-un mediu religios, însă consideră că religia este o chestiune personală, nu una de campanie electorală:

„Adevărul este că mi-am botezat copiii, pentru că suntem creștin-ortodocși. Când eram mic, părinții și bunicii ne spuneau să nu vorbești cu păcat.

Citeste si…

Și asta mă roade. Cum e posibil ca sute de mii de oameni care au un om în față care spune da, mi-am botezat copiii, fără vreo dovadă, să creadă contrariul?

Cum pot să meargă să vorbească cu păcat? Nu pot să înțeleg.”

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

ANM, în alertă! Fenomen meteo periculos deasupra României: „ploaie cu sânge”!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) sunt...

Ce se întâmplă cu ajutorul primit de milioane de români pentru plata facturilor? Decizie de ultimă oră a Guvernului!

Guvernul a anunțat că sprijinul financiar acordat consumatorilor vulnerabili pentru...

HOROSCOP Urania pentru săptămâna 7 – 13 martie 2026. ZODIILE eliberate de influența energiilor negative

În săptămâna 7-13 martie 2026, principalul eveniment astrologic se...

Ministerul Sănătății va începe reorganizarea modului în care funcționează spitalele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Președintele Nicușor Dan reacționează la conflictul din Orientul Mijlociu. Mesaj direct pentru români

Președintele Nicușor Dan reacționează la conflictul din Orientul Mijlociu. Președintele...

Stânjenitor! Nicușor Dan, protagonistul unui incident nefericit / VIDEO

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. În această zi...

Decizia CAB zguduie scena politică: Nicușor Dan, în dificultate majoră

Președintele României, Nicușor Dan, a înregistrat prima înfrângere procedurală...

Citește și