Categories: Expertul zilei

Rețeta lui Constantin Dulcan. Vindecă orice boală

Prof. Constantin Dulcan a dezvăluit rețeta care poate vindeca orice boală. Totul stă în modul în care gândim și simțim, lucruri care pot fi antrenate.

Potrivit neurologului, cuvintele nu sunt doar simboluri verbale cu care noi definim obiectele realităţii care ne înconjoară. Ştim acum, după studiile care s-au făcut și s-au tot reluat după anii 2000, că, odată cu gândul formulat în mintea noastră se emite şi un câmp de energie, acel suport al gândului de care vorbeam. Iar aceste gânduri au o chimie care se reflectă asupra celulelor și deci a corpului nostru.

”Avem gânduri şi emoţii constructive, însă stresul, ura, dispreţul, răutatea, agresivitatea sunt emoții distructive. De aceea, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de frică, de teamă, de tristeţe, de depresie, pentru că aceste stări au un efect nefast asupra sănătăţii noastre, unul dintre efecte fiind chiar scăderea imunităţii. Or, în această perioadă, creşterea şi întărirea imunităţii ar trebui să fie primul scop al existenţei noastre,” a atras atenția prof. Dulcan.

Anulăm frica printr-un gând fericit

Și atunci, e important să transformăm energia fricii într-o energie a bucuriei. Cum facem asta? Într-un mod foarte simplu, explică medicul.

”Fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, în viaţa noastră, un episod fericit, pe care trebuie să-l evocăm, atunci când suntem copleşiţi de frică. Odată cu evocarea evenimentului, aducem şi energia lui, aceasta fiind una dintre căi. Deci, anulăm frica printr-un gând fericit dintr-o experiență anterioară,” explică prof. Constantin Dulcan.

Rugăciunea creează un câmp de energie vindecător

Potrivit studiilor, inclusiv rugăciunea e o modalitate prin care ne putem elibera de emoțiile negative și ne putem vindeca trupul și sufletul.

Universitatea Harvard a făcut un astfel de studiu pe un număr de bolnavi asupra cărora cineva se gândea la refacerea stării lor de sănătate, în raport cu un alt lot de bolnavi, care erau doar martori. S-a constatat că primii s-au vindecat de două ori mai repede şi cu o medicaţie redusă. Asta dovedeşte forţa rugăciunii, iar cu cât se roagă mai multe persoane, cu atât puterea de vindecare este şi ea mai mare.

”Rugăciunea ne-a fost inspirată, evident, de Biserică, dar în momentul de față studiile făcute la Institutul Inimii din California au relevat posibilitatea de a obține un efect folosind doar cuvintele obișnuite, cu condiția ca intenția de vindecare sau de a obține un efect să fie exprimată în același timp de cât mai multe persoane, să fie sincronizată.

Astfel de experimente științifice demonstrează că rugăciunea, atât cea în termeni canonici, cât şi cea în termeni laici, are efecte palpabile. Şi cu cât e făcută de mai mulţi oameni, cu atât are efecte mai bune, pentru că noi creăm un câmp de energie între solicitant şi entitatea căreia ne adresăm. Este fenomenul conștiinței globale,” conchide neurologul Dulcan.

Recent Posts

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale Piețele și magazinele…

9 minute ago

Cancerul hepatic

Cancerul hepatic, una dintre cele mai mortale afecțiuni. Simptome care apar imediat după ce mănânci…

39 de minute ago

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratați

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l…

o oră ago

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Ce trebuie să conțină

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Atunci când te pregătești să pleci în vacanță,…

2 ore ago

Atenționare cibernetică! Aveți grijă când faceți cumpărături online pentru sărbători

Atenționare cibernetică!  Fiţi atenţi când faceţi cumpărături online în timpul sărbătorilor, atrage atenţia Directoratul Naţional pentru…

2 ore ago

Ouă de Paște vopsite natural. Doar așa vei obține o culoare intensă, fără coloranți periculoși

Vopseaua din comerț pentru ouăle de Paște poate fi periculoasă pentru organism deoarece conține aditivi…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic