Categories: Ştiri sănătate

Românii și-au deschis brațele și oferă ajutor necondiționat. Mănăstirile Putna și Neamț, locuri de mângâiere pentru refugiații ucraineni

Românii și-au deschis brațele și oferă ajutor necondiționat. Mănăstirile Putna și Neamț, locuri de mângâiere pentru refugiații ucraineni.

Din 24 februarie, după izbucnirea războiului în Ucraina, aproape jumătate de milion de ucraineni au fugit în România, unde mii de voluntari, biserici, organizații neguvernamentale și agenții guvernamentale asigură hrană, adăpost, îmbrăcăminte și transport.

Românii și-au deschis brațele și oferă ajutor necondiționat. Mănăstirea Putna, loc de mângâiere pentru refugiații ucraineni

Foarte multe publicații, din țară sau din străinătate, au scris despre modul în care societatea civilă din țara noastră s-a mobilizat în ajutorul refugiaților.

Potrivit Reuters, și călugării din România au deschis ușile mănăstirilor pentru oamenii fugiți din calea rușilor și se roagă zilnic pentru ei, fără să uite să le ofere și o mângâiere.

Părintele Gherasim a spus că aproximativ 100 de persoane, majoritatea femei și copii, s-au adăpostit până acum la Putna.

„Majoritatea oamenilor doresc să ajungă cât mai curând la destinația finală, de obicei undeva în vest, iar dacă pot, aleg să petreacă noaptea în apropierea orașelor de graniță”, a povestit părintele Gherasim.

Printre ei s-a numărat și un cuplu care a alergat cu copilul lor din Ivano-Frankivsk. Tatăl, cu dublă cetățenie, și-a folosit pașaportul românesc pentru a pleca, deoarece bărbații ucraineni între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara.

”Avem o fetiță, am plecat pentru că ne este frică pentru noi și pentru ea”, a spus bărbatul, care a dorit să rămână anonim. El a spus că au venit să stea la Putna, înainte de a merge mai spre vest, pentru că au mai vizitat-o.”Ne este frică pentru că nu știm cum se va termina”, a adăugat.

În nord-estul României, Arhiepiscopia Ortodoxă Suceava și Rădăuți a oferit sute de paturi în mănăstiri, precum și în case parohiale.

De asemenea, au o prezență permanentă la granița Siret și la gara adiacentă, inclusiv prin preoți și călugări care vorbesc ucraineană sau rusă, oferind mâncare și ajutor.

„Putna este un pic mai îndepărtată, dar pentru cei care nu se grăbesc, aici nu este aglomerație, fiecare familie are camera ei. Îi văd mergând la biserică și rugându-se, primind mângâiere, ajută foarte mult”, a mai spus părintele Gherasim.

Mănăstirea Neamț, 100 de locuri de cazare pentru refugiați

Și Mănăstirea Neamț a pus la dispoziție 100 de locuri de cazare pentru refugiații ucraineni aflați în tranzit.

Potrivit doxologia.ro, preluat de basilica.ro, până acum au fost cazați aproximativ 40 de refugiați ucraineni, precum și o familie de musulmani din Azerbaidjan.

Spațiile de cazare au fost amenajate la Centrul social-cultural „Sfântul Paisie de la Neamț” aflat apropierea așezământului monahal.

„Toate acțiunile de sprijin sunt realizate în această perioadă de criză în permanentă colaborare cu autoritățile locale și cu instituțiile abilitate”, a declarat Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

De asemenea, obștea așezământului monahal le oferă beneficiarilor o masă caldă, suport medical și asistență duhovnicească.

Foto: doxologia.ro și Reuters

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

3 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

4 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

4 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

5 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

5 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra